Carte la orice vârstă. Prima zi de şcoală pentru cel mai bătrân român din ciclul primar

| 15 sep, 2014

Peste 130 de deţinuţi de la Penitenciarul Aiud, dintre care cel mai tânăr are 21 de ani, iar cel mai în vârstă 51 de ani, vor urma, în acest an şcolar, cursurile ciclului primar şi gimnazial, alţi 50 urmând cursuri liceale.

'La cursurile Şcolii cu clasele I-VIII nr. 4 din incinta penitenciarului au fost înscrise un număr de 132 persoane private de libertate care vor studia la nivelul primar şi gimnazial. Cel mai tânăr dintre elevi are 21 de ani, iar decanul de vârstă are 51 de ani şi este înscris în clasa I. De asemenea, în colaborare cu Liceul Tehnologic Agricol 'Alexandru Borza' Ciumbrud, au fost organizate şi cursuri liceale serale pentru clasele a IX-a şi a X-a - profilele Resurse naturale şi protecţia mediului şi Tehnologic, unde sunt înscrişi un număr de 50 de deţinuţi', a informat, luni, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, inspector principal Nicoleta Mătărângă.

Potrivit sursei citate, venind în întâmpinarea nevoii de integrare pe piaţa muncii a foştilor deţinuţi, din acest an şcolar, 11 persoane private de libertate vor frecventa cursurile unei clase de învăţământ profesional special cu profil tehnologic.

Administraţia Penitenciarului Aiud a pus la dispoziţia corpului profesoral şi a elevilor un număr de şapte săli de clasă, o bibliotecă, o cancelarie, precum şi un cabinet de consiliere psihologică. De asemenea, fiecărui elev i-a fost asigurat necesarul de rechizite pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului instructiv-educativ.

Programa şcolară pentru nivelul primar, gimnazial şi liceal cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc.

În conformitate cu Legea nr. 274/2014 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele custodiate în sistemul penitenciar care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă.

Administraţia Penitenciarului Aiud, prin Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, este permanent interesată de educaţia deţinuţilor, aceasta fiind una dintre modalităţile de sporire a şanselor pentru integrarea în societate a menţionat Nicoleta Mătărângă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ