Cartelele de metrou s-au scumpit de azi
Abonamentul lunar pentru călătoria cu metroul se scumpește cu 16,7% începând de sâmbătă, iar prețul unui astfel de abonament cu număr nelimitat de călătorii va crește de la 60 de lei în prezent, la 70 de lei.
Abonamentul de 62 de călătorii va fi desființat, scrie Agerpres. Prețul cartelei cu două călătorii va crește de la 4 lei la 5 lei (25%) iar cel al cartelei cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 de lei (33,33%). Abonamentul de o zi se va scumpi la 8 lei, de la 6 lei (33,33%) iar abonamentul săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va costa 25 de lei, de la 20 de lei (25%).
Citeşte şi: Economica.net: Care sunt dedesubturile contractului de 400 de milioane de euro de la Metrorex
Potrivit Metrorex, ajustarea tarifelor de călătorie va conduce la o creștere a veniturilor proprii ale societății cu aproximativ 4,4 milioane de lei lunar, sumă necesară acoperirii deficitului de finanțare a societății pe anul 2015.