Casa Albă confirmă vizita lui Biden în România
Vicepreşedintele american Joe Biden se va afla în vizite în România şi Cipru în perioada 20-23 mai pentru discuţii referitoare la situaţia din Ucraina, a anunţat luni Casa Albă.
În cadrul acestui mini-turneu, 'vicepreşedintele (Biden) va discuta cu liderii din ambele ţări despre reacţia comunităţii internaţionale la intervenţia militară ilegală a Rusiei în Ucraina şi acţiunile destabilizatoare ale sale (ale Rusiei, n.r.)', a precizat preşedinţia americană într-un comunicat, citat de Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, Joe Biden 'va discuta de asemenea despre necesitatea consolidării relaţiilor economice' cu România şi Cipru, în special prin intermediul Acordului de liber-schimb UE-SUA, în curs de negociere.
România, stat membru NATO şi UE, are graniţă comună cu Ucraina, iar autorităţile de la Bucureşti şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la violenţele recente produse în oraşul-port Odesa.
Ciprioţii au legături economice şi politice strânse cu Rusia, iar Nicosia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de sancţiunile economice împotriva Moscovei, care, potrivit ministrului cipriot al afacerilor externe, vor 'distruge economia' unei ţări aflate în convalescenţă după o gravă criză financiară.