Casa Albă, INVADATĂ de intruşi. Doi bărbaţi, arestaţi în 24 de ore
Un bărbat care s-a apropiat prea mult de Casa Albă a fost arestat sâmbătă, la 24 de ore după un alt intrus în preşedinţia Statelor Unite, au anunţat serviciile de securitate.
Un purtător de cuvânt de la Secret Service însărcinat cu protecţia preşedintelui, Ed Donovan, a declarat pentru AFP că bărbatul arestat sâmbătă s-a apropiat la început pe jos de intrarea în Casa Albă şi apoi a fost arestat când a ajuns cu maşina la altă intrare.
Acest incident a fost descris ca 'relativ minor' de Donovan, în comparaţie cu cel petrecut în urmă cu o zi.
Un alt bărbat a pătruns vineri seară în Casa Albă şi a putut ajunge la poarta de nord din incintă înainte de a fi capturat, provocând evacuarea personalului şi jurnaliştilor aflaţi acolo, a declarat Secret Service.
Preşedintele Barack Obama şi familia sa nu se aflau la Casa Albă în momentul evacuării. Familia lui Obama tocmai plecase cu elicopterul prezidenţial Marine One la Camp David să-şi petreacă weekendul.
Potrivit unui alt purtător de cuvânt de la Secret Service, Brian Leary, bărbatul, Omar Gonzalez, 42 de ani, din Texas, nu era înarmat.
Suspectul a fost dus la spitalul George Washington pentru o evaluare medicală