Casa Regală: Inima Reginei Maria va fi așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor

| 23 sep, 18:10

Inima Reginei Maria va fi așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor, începând din data de 3 noiembrie, informează Casa Regală într-un comunicat transmis miercuri.

"Inima va fi transferată în caseta sa originală de argint, în cadrul unei procesiuni care va porni, în cursul dimineții de marți, 3 noiembrie, de la Muzeul Național de Istorie, la ora 11,00. Inima Reginei Maria va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute. Mașinile vor parcurge traseul cu viteză redusă pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu", se arată în comunicat.

Pentru a respecta dorința testamentară a Reginei Maria, Inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca și pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României și Marii Britanii.

Inima Reginei Maria va parcurge, apoi, cu escortă, traseul de la Palatul Regal la Castelul Regal Pelișor.

Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de Inima Reginei Maria. De asemenea, membri ai familiei principesei Ileana vor lua parte la procesiune.

La Castelul Regal Pelișor, la ora 15,00, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, principesa Margareta va așeza Inima Reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv. Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde Regina a murit pe 18 iulie 1938, la ora 17,38.

Vor fi prezenți principele Radu, principesa Maria, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și soțul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai Muzeului Național de Istorie și ai Muzeului Național Peleș, precum și membri ai clerului și ai Casei Majestății Sale Regelui.

Ultima dorință a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la Balcic. Însă, realitățile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluție temporară a fost păstrarea ei la Bran, însă capela de acolo a fost desecrată în perioada comunistă. Inima a fost transferată, apoi, la Muzeul Național de Istorie.

"În situația dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului național, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana și-a găsit sfârșitul", se arată în comunicatul Casei Regale.

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecția publică a Muzeului Național "Peleș", după cum a stabilit miercuri Guvernul printr-o hotărâre.

"Guvernul răspunde astfel, printr-o hotărâre, solicitării Muzeului Peleș, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea Reginei Maria (29 octombrie 1875). Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Național de Istorie a României în administrarea Muzeului Național 'Peleș'", a informat Guvernul.

În anul 1933, când și-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării, Stella Maris, de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș. După moartea reginei, la 18 iulie 1938, regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.

După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974 casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ