Casca lui Schumacher s-a spart în două în timpul impactulului de la schi

| 31 dec, 2013

Casca de protecţie a germanului Michael Schumacher, victima unui grav accident de schi petrecut duminică în Alpii francezi, s-a spart în două în timpul accidentului de pe pârtia staţiunii Meribel, relatează agenţia AFP, care citează surse apropiate anchetei.

Sursa citată de AFP confirmă astfel informaţia cotidianului german Bild, care relata că un salvator sosit la locul accidentului a văzut casca spartă şi mult sânge.

Conform medicilor spitalului din Grenoble, unde este internat septuplul campion mondial de Formula 1, Schumacher suferă de leziuni craniene ''difuze şi serioase'' şi se află într-o comă indusă artificial după ce a fost operat.

Medicii au precizat luni că este prea devreme pentru a se pronunţa asupra şanselor de supravieţuire ale lui Michael Schumacher, care urmează să împlinească 45 de ani pe 3 ianuarie. 

Schumacher, însoţit de fiica sa de 14 ani, a căzut într-un sector din afara pistei de la Meribel şi s-a lovit cu capul de o stâncă, suferind o hemoragie cerebrală, deşi purta cască de protecţie. El a fost transportat mai întâi cu elicopterul la o clinică locală, de unde a fost transferat ulterior la Grenoble.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ