Castelul de nisip și găletușele lui Sebastian Lăzăroiu

Consigliere Lăzăroiu se complace în stadiul unui delir auto-indus. Când liderul necontestat al declarațiilor politice pripite a declarat la începutul lunii august că am putea avea un nou cabinet din toamnă, pe fondul disoluției majorității actuale, cei mai mulți observatori politici au presupus că e vorba de insolație și canicula specifică perioadei. Acum se dovedește dincolo de orice dubii că nu zilele caniculare de august au fost de vină.

A apărut consemnat în presă un material în care oricine este interesat de simptomele acestuia se poate delecta cu autosatisfacerea sa politică provocată la nivel fantasmatic. Consilierul prezidenţial a declarat la Costineşti că PMP trebuie să fie pregătit pentru intrarea la guvernare încă de la sfârşitul anului viitor, după alegerile prezidenţiale. Furat de peisaj, consilierul nici nu a mai realizat că nu mai vorbește despre fundația fantomă cu același nume și că trasează sarcini și obiective unui partid politic de care, cel puțin legal, nu ar trebui să-l lege nimic. Dar cine să se supere pe fecior, când boierul însuși își face de cap în același fel, ori de câte ori se plictisește prin conacul de la Cotroceni?

Controversatul Lăzăroiu a ajuns în percepția publică la nivelul pe care mai concurează doar cu Elena Udrea. Lumea pur și simplu îl ignoră, lipsa de reacție la adresa declarațiilor sale fiind nu atât un semn de apatică acceptare cât de dispreț surd la adresa unui personaj fără principii și simțul măsurii. Ce poți să-i spui cuiva care face și desface socoteli cu fundații, mișcării și partide clocite peste noapte, când este evident că își ignoră obligațiile presupuse de consilierea șefului statului, cu obligații constituționale stricte de neutralitate politică? Îi întorci spatele și-l lași să-și expună poveștile demne mai degrabă de un cenaclu provincial de maculatură științifico-fantastică.

Oamenii președintelui au rămas cu nostalgia netratată a sforăriilor și a puterii lipsite de control. Fără un guvern obedient, fără o majoritate parlamentară și lipsiți de mașinăria propagandistică setată pe banii publici, dar mai ales constrânși de hachițele obsesiv-compulsive ale unui stăpân iute la mânie, aceștia s-au văzut nevoit să-și suflece mânecile și să treacă la treabă asemenea unor vidanjori improvizați ai dreptei. Unii au făcut-o, alții s-au eschivat... Sebastian Lăzăroiu însă nu se lasă cu una, cu două. El este genul harnic, care-și compensează toate lipsurile prin entuziasm și sare calul acolo unde colegii de suferință politică au cărat rahat propagandistic cu găletușa... Harnicul consilier neutru și apolitic a înhățat două, stropind în stânga și-n dreapta, fără milă pentru bombeurile propriilor pantofi. Noroc că nu i-a fost contemporan lui Caragiale. Cu asemenea personaje, genialul scriitor și-ar fi dublat opera dar ar fi murit de epuizare...

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ