Cât costă Brexitul: Londra şi Bruxellesul au ajuns la un acord pentru reglementarea "divorţului"

| 29 noi, 09:44

Negociatorii britanici şi europeni au ajuns la un acord asupra reglementării financiare a Brexit-ului, o sumă cuprinsă între 45 de miliarde şi 55 de miliarde de euro, a informat marţi seară cotidianul britanic The Telegraph, scrie AFP.

Două surse au confirmat jurnalului că părţile au căzut de acord la sfârşitul săptămânii trecute în privinţa acestei chestiuni, unul din principalele obstacole în calea negocierilor legate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Potrivit Telegraph, suma totală 'va fi cuprinsă între 45 de miliarde şi 55 miliarde de euro', în funcţie de calculul realizat de fiecare tabără după 'o metodologie pregătită în comun'.

Până acum, oferta financiară a guvernului britanic s-a situat în jurul a 20 de miliarde de euro, o propunere respinsă de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care a estimat că factura ar fi mai repede între 50 de miliarde şi 60 de miliarde de euro.

La solicitarea AFP, Comisia Europeană şi ministerul britanic pentru Brexit (DExEU) au refuzat să confirme un astfel de acord. 'Discuţiile intense dintre Marea Britanie şi Comisia Europeană continuă în această săptămână la Bruxelles' unde 'încercăm să ajungem la un acord', a explicat DExEU într-un scurt mesaj trimis prin e-mail.

Un asemenea acord ar reprezenta un progres foarte important în negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană demarate în iunie. Celelalte 27 de ţări din UE au făcut din reglementarea financiară o condiţie prealabilă la deschiderea discuţiilor asupra viitoarei relaţii dintre UE şi Londra.

Bruxellesul doreşte, de asemenea, 'progrese suficiente' în problema drepturilor cetăţenilor comunitari în Marea Britanie după Brexit şi a consecinţelor divorţului asupra frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Cei 27 vor face cunoscut, în cursul unui summit prevăzut pentru 14 şi 15 decembrie la Bruxelles, dacă acceptă să deschidă această a doua fază a negocierilor pe care Marea Britanie este dornică să le poată începe.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ