Cât de dependent este Antonescu de PSD?

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi-a intensificat în ultima perioadă accentele critice la adresa conducerii PNL, punctând, în principal, asupra a doua aspecte. Pe de o parte, reproşează că partidul este lipsit de direcţie, fără un proiect de anvergură în afara mizei prezidenţiale. "Trebuie să vedem cum va evolua PNL. Vreau să sper că PNL se arată ca un partid suficient de mare, care este capabil să conducă două proiecte simultan: proiectul care vizează alegerile prezidenţiale şi cel care vizează existenţa şi evoluţia acestui partid în faţa electoratului propriu, dar ca partid. Senzaţia mea este că, în ultima perioadă, energiile PNL s-au concentrat aproape exclusiv pe proiectul candidaturii prezidenţiale şi temele majore cu care noi ne adresăm electoratului propriu au fost într-o oarecare măsură lăsate în planul doi", a pus sub semnul întrebării fostul prim-ministru liberal agenda PNL.

Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu trimite săgeţi în direcţia lui Crin Antonescu, avansând scenariul conform căruia candidatul oficial al USL în competiţia prezidenţială de anul viitor nu poate ajunge preşedinte al României fără sprijinul PSD. În altă ordine de idei, fostul premier lasă să se înţeleagă că o eventuală candidatură pe cont propriu a lui Crin Antonescu ar fi sortită eşecului.

În principal, reproşurile formulate de Călin Popescu Tăriceanu sunt corecte şi legitime. Preocupat aproape exclusiv de susţinerea propriei candidaturi, Crin Antonescu pare a ignora problemele partidului pe care îl conduce. Recent întors din vacanţă, preşedintele liberal s-a grăbit să confirme evenimentul de lansare a candidaturii pe care Crin Antonescu şi echipa lui îl vor susţine la Constanţa. Impunerea unui exerciţiu de imagine precum lansarea candidaturii, eveniment asupra căruia Crin Antonescu a adus ulterior câteva precizări susţinând că nu va fi o lansare efectivă a candidaturii, ci prezentarea proiectului său prezidenţiabil, demască de fapt nerăbdarea liderului liberal în a ajunge la Palatul Cotroceni.

Principala problemă a lui Crin Antonescu este însă aceea că toate aceste pregătiri cu miză prezidenţială marchează în mod evident o ardere a etapelor. A-ţi prezenta prematur proiectul prezidenţial când partidul pe care îl conduci este la guvernare, iar acelaşi partid are şi probleme importante de rezolvat (precum a fost cazul tergiversării numirii de la Ministerul Transporturilor) nu este cea mai inspirată decizie pe care o poţi lua.

Pentru Crin Antonescu, prezenţa pe mai multe fronturi îi generază dificultăţi vizibile de poziţionare. În calitate de preşedinte al PNL, cade în sarcina sa menţinerea coeziunii interne precum şi elaborarea unei strategii a liberalilor pentru viitoarele provocări, atât în planul guvernării, cât şi din perspectiva electorală. În calitate de co-preşedinte al USL, Crin Antonescu este unul dintre garanţii bunei guvernări a USL. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu deţine o funcţie în Guvern, Crin Antonescu nu este exonerat în faţa românilor din perspectiva anagajamentelor pe care şi le-a asumat şi care trebuie îndeplinite. În calitate de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu are un loc de muncă unde trebuie să fie prezent, dar şi responsabilitatea politică pe care i-o conferă funcţia, adică a doua poziţie în stat. Acestor trei funcţii li se adaugă responsabilitatea ce derivă din poziţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, atribuţii pe care Crin Antonescu lasă impresia că le-ar fi abandonat după ce Curtea Constituţională a stabilit că un prag de 30% la referendum poate fi aplicat abia la un an de la adoptare.

Aşadar, statutul de candidat la preşedinţie reprezintă un corolar al celorlalte funcţii amintite mai sus. Iar concentrarea şi responsabilitatea in sensul valorificării funcţiilor publice şi politice sunt condiţii esenţiale ce trebuie îndeplinite pentru a-i asigura lui Crin Antonescu consolidarea candidaturii, prin îmbunătăţirea propriei imagini publice. Imagine care, altfel, nu este nici pe departe cea dezirabilă pentru profilul unui prezidenţiabil, dacă ţinem cont de cotele nu tocmai favorabile privind încrederea relevate în majoritatea cercetărilor sociologice recente. Practic, toate sondajele de opinie ne arată un Crin Antonescu aflat în cădere, la o cotă mult sub cea a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a primarului Capitalei, Sorin Oprescu sau a premierului Ponta,

În tot acest context, cheia de boltă a constructului prezidenţial la care lucrează Crin Antonescu nu poate fi şubrezirea relaţiei cu PSD în interiorul USL, ci din contră, consolidarea parteneriatului dintre cele două partide. Încăpăţânarea lui Crin Antonescu, fie în a gira anumite episoade conflictuale, fie în a trece cu vedere poziţii ostile ale colegiilor liberali în interiorul USL, nu-i este de niciun folos liderului liberal. În perpectiva anului electoral 2014, Crin Antonescu are nevoie de un USL la turaţie maximă, coeziv şi consecvent. Or, din moment ce PNL pare a nu beneficia nici de o mână forte, nici de o strategie coerentă, iar formaţiunea este bulversată cu regularitate de scandaluri de corupţie şi vizite ale membrilor ei la DNA, locomotiva USL-ului la prezidenţiale va fi PSD, nu PNL. Acesta ar fi aspectul principal pe care Crin Antonescu îl are de rezolvat – redresarea PNL pentru a-i oferi suportul maxim necesar în competiţia prezidenţială şi pentru a atenua nemulţumirile unui PSD aflat la o cotă aproape dublă a intenţiei de vot comparativ cu liberalii.

Cel mai bun barometru al poziţiei în care se găseşte PNL-ul sub Crin Antonescu va fi scrutinul din primăvara lui 2014 când formaţiunea liberală va candida separat de PSD întrucât cele două partide sunt membre a două familii politice diferite. Dacă la constitutirea USL a existat paritate între PSD şi PNL privind stabilirea candidaturilor, nu este exclus ca alegerile europarlamentare să genereze o fotografie care va evidenţia contrastul între capacităţile reale ale celor două partide, PNL fiind în ipostaza, conform sondajelor, de a bifa un scor undeva la jumătate în raport cu social-democraţii. O asemnea dinamică i-ar scădea în mod dramatic potenţialul de negociere lui Crin Antonescu şi i-ar afecta suplimentar profilul de prezidenţiabil.

Concluzia este relativ simplă. Dacă îşi doreşte cu adevărat să devină preşedinte al României, Crin Antonescu este obligat să îşi readucă partidul pe un trend de creştere astfel încât la europarlamentare să se prezinte onorabil. Dacă nu va reuşi, Antonescu este obligat să înţeleagă o realitate nu tocmai convenabilă: ar putea deveni preşedinte al României datorită PSD-ul sau chiar ar putea să nu mai devină deloc. Totul depinde de el şi performanţele pe care le va reuşi în următoarele 6-9 luni.