Cătălin Drulă: Ciolacu ar fi trebuit să îl demită imediat pe consilierul Ponta şi să le ceară iertare românilor

| 28 aug, 19:28

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, consideră inacceptabile declaraţiile recente ale lui Victor Ponta, consilierul premierului PSD Marcel Ciolacu, despre răniţii din explozia de la Crevedia care au nevoie de ajutor medical în străinătate. Preşedintele USR spune că Victor Ponta ar trebui demis imediat după aceste declaraţii, transmite formaţiunea luni într-un comunicat.

 

„Victor Ponta este ultimul om care ar trebui să comenteze despre tragedia de la Crevedia. Au murit oameni pentru că nu a vrut să accepte sprijinul comunităţii europene la Colectiv. Au murit oameni pentru că voia el să spună «avem de toate». După declaraţiile lui, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să îşi elibereze consilierul din funcţie imediat. Credeţi că o va face? Şi Ciolacu gândeşte la fel. Nu le pasă de oamenii care au murit şi au fost răniţi la Crevedia”, spune Cătălin Drulă.
Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Ciolacu, a declarat într-o intervenţie la România TV, în contextul incendiului de la Crevedia, că spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienţii în stare bună, iar pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară aici.
Gabriel Diaconu a reacţionat, afirmând că medicii nu pot omorî, cu bună ştiinţă, un pacient ne-transportabil prin decizia de-a-l trimite cu avionul în altă ţară, când însuşi zborul ar putea să-i fie fatal. ”Restul sunt, simplu spus, baliverne”, a adăugat Diaconu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ