Cătălin Predoiu, despre decizia CCR în cazul Şova

| 07 mai, 18:15

Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu a declarat, joi, ca la decizia Curtii Constitutionale in cazul Dan Sova trebuie asteptata motivarea, dar si din pronuntarea CCR reiese ca, potrivit Constitutiei, senatorul nu mai are imunitate parlamentara si, ca atare, ar trebui sa se faca demersuri administrativ-procedurale pentru a da cale libera Justitiei in acest caz.

"Sunt de acord ca trebuie asteptata intr-adevar motivarea inainte de a se face un pas, dar chiar si din pronuntare este destul de limpede ca, potrivit Constitutiei, domnul Sova nu mai are imunitate. Ar trebui ca presedintele Senatului sa faca demersuri administrativ-procedurale care sa constate acest lucru si da dea liber Justitiei", a sustinut prim-vicepresedintele PNL, intr-o conferinta de presa.

Intrebat daca aceasta ar implica o noua hotarare a Senatului in cazul Sova, Predoiu a raspuns ca "nu neaparat". "Ramane sa vedem motivarea, dar, repet, din moment ce s-a constatat ca, de fapt, incorporarea votului negativ intr-o hotarare (a Senatului - n.r.) este neconstitutionala, cred ca si contrariul este la fel de valabil. Domnul Sova nu a mai avut imunitate in acea zi. Si nu are astazi, in prezent, in opinia mea. Repet, sa asteptam pronuntarea si vom trage concluzii definitive atunci", a afirmat Predoiu.

Despre pozitia liberala in sensul reluarii votului in acest caz, Predoiu a spus ca exista opinii diferite. "Din punctul meu de vedere, ar trebui ca pe baza considerentelor deciziei Curtii Constitutionale sa se procedeze la constatarea daca domnul Sova avea sau nu imunitate in acea zi", a adaugat prim-vicepresedintele PNL.

Potrivit acestuia, decizia Curtii Constitutionale ar demonstra ca in cazul Sova s-a inregistrat 'o incalcare flagranta' a Constitutiei.

"Toate actiunile presedintelui Senatului concertate de catre premier au demonstrat un adevarat complot contra Justitiei. Nu pentru ca domnul Sova ar fi prin el insusi foarte important, ci pentru a se impiedica orice scurgere de informatii pe care domnul Sova ar provoca-o. Tot Bucurestiul stie ca declaratiile domnului Sova l-ar putea distruge pe premier si, de aceea, s-a pus in miscare aceasta masinarie infernala care doreste sa-l salveze de o ancheta la care trebuie sa se supuna asa cum se supune orice cetatean", a declarat prim-vicepresedintele PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ