Cătălin Predoiu, despre Tiberiu Niţu: Vom asista la o demisie firească

| 28 ian, 10:14

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că soarta procurorului general Tiberiu Nițu este pecetluită și că vom asista la o demisie firească a acestuia, transmite Agerpres.

"Obiectiv privind lucrurile, soarta procurorului general Nițu este pecetluită, vom asista la o demisie firească în acest context", a scris joi fostul ministru al Justiției pe Facebook.

Referindu-se la raportul MCV prezentat miercuri de Comisia Europeană, Predoiu spune că anticorupția este binevenită în ceea ce privește capitalul românesc. 

Citeşte şi: Scandalul coloanelor oficiale. Ministrul Justiţiei a discutat cu Tiberiu Niţu: "NU exclud nicio variantă"

"Aud din ce în ce mai des teza că anticorupția ar fi ucis capitalul românesc pentru că mulți capitaliști români sunt acum la beci sau în anchete, iar firmele lor s-au închis. Dar ce fel de capital românesc era acesta care a ajuns la beci? Cumva clădit pe contracte pe bani publici luate prin 'licitație' pregătită de 'uleiul' corupției? Cumva ridicat prin înlăturarea concurenților neconectați politic la telefonul roșu, portocaliu, galben, verde turcoaz sau bleu ciel? Cumva injectat financiar cu credite bancare obținute fără garanții și nerambursate după ce au fost trecute prin companiile 'bidon' sau prin off-shor-urile din deșerturile Orientului Mijlociu până s-a pierdut urma banilor?", afirmă Predoiu.

Potrivit liberalului, un "alt argument fals" este acela potrivit căruia "anticorupția oprește investițiile, pentru că nimeni nu mai semnează". "Bine că a semnat Ponta Memorandumul Rompetrol prin care a iertat o companie străină de sute de milioane. Să vedem cu cât și de unde va crește contul fundației fostului premier făcut pentru cooperarea estică", a mai scris Predoiu.

În opinia sa, anticorupția trebuie acum dublată de prevenție solidă și de recuperarea prejudiciilor, liberalul subliniind că este momentul "să intre în scenă" Agenția de Recuperare a prejudiciilor provenite din infracțiuni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ