Cătălin Predoiu: Sper ca anul 2023 să aducă mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj cu prilejul marcării a 33 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, în careşi-a exprimat speranţa ca anul 2023 să aducă şi mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei.
”Astăzi, 22.12.2022, marcăm 33 de ani de la redobândirea libertăţii şi a demnităţii naţionale, odată cu prăbuşirea regimului dictatorial comunist, ca urmare a exprimării în stradă a voinţei populare a românilor. Jertfa celor care au păşit cu curaj şi patriotism în faţa represiunii nu va fi niciodată uitată şi este legământul de sânge făcut de poporul român cu libertatea. Jertfa celor căzuţi pentru România liberă şi democratică în Decembrie 1989 este momentul primordial al redevenirii României democratice, al drepturilor şi libertăţilor tuturor şi fiecăruia dintre români. De aceea, păstrarea lor în memoria neamului nu este deajuns. Singura cale prin care această datorie este împlinită şi cinstirea Eroilor desăvârşită este Adevărul. Iar Justiţia are această obligaţie care nu este numai legală, ci şi morală în măsura supremă, de a restabili întreg Adevărul şi a face deplină Dreptate Eroilor Revoluţiei, familiilor şi urmaşilor acestora”, a scris Cătălin Predoiu.
Ministrul şi-a exprimat speranţa ca anull viitor să aducă răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei.
„De aceea, pe lângă omagiul pe care îl aduc, ca cetăţean român, Eroilor din Decembrie 1989, îmi exprim speranţa şi dorinţa ca anul 2023 să aducă şi mult aşteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluţiei. Doar restabilirea completă a Adevărului şi aplicarea legii tuturor responsabililor vor stinge datoria morală a Justiţiei faţă de victimele represiunii din zilele Revoluţiei şi nu numai. Fie ca 2023 să aducă această firească dezlegare, care, la rândul ei, va fi proba capacităţii Justiţiei de a servi legea şi Constituţia în orice cauză”, a conchis Predoiu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x