Cătălin Voicu a fost eliberat. Fostul senator PSD susţine că a făcut în penitenciar «munci înjositoare»
Fostul senator PSD Catalin Voicu, condamnat in 2013 la sapte ani de inchisoare pentru coruptie, a fost eliberat conditionat, printr-o decizie definitiva a Tribunalului Dambovita. Potrivit unor surse, acesta ar fi fost pus in libertate in cursul noptii.
Fostul senator PSD Catalin Voicu a sustinut vineri, in fata instantei, ca a muncit in penitenciar, «chiar si munci considerate de unii injositoare», a scris, a facut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat conditionat.
Avocatul lui Voicu a adus in sprijinul cererii de eliberare conditionata a clientului sau chiar si o caracterizare facuta de preotul de la locul de detentie. Conform preotului, Catalin Voicu este un exemplu pentru ceilalti detinuti. «Sper ca instanta sa respinga contestatia formulata de Ministerul Public pentru ca propunerea comisiei de eliberari conditionate din cadrul Penitenciarului Gaesti a fost admisa de judecatorul de la fond», a spus Emil Vuca, avocatul lui Catalin Voicu.
Voicu a invocat si motive familiale pentru a fi eliberat conditionat, spunand ca trebuie sa isi sustina familia. «Tatal meu a murit din cauza acestui proces, mama mea este bolnava. Traiesc o adevarata drama», a precizat fostul senator PSD. Fostul senator PSD Catalin Voicu a fost condamnat, in aprilie 2013, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la sapte ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta. In acelasi dosar, omul de afaceri Costel Casuneanu si fostul judecator Florin Costiniu au fost condamnati la cate patru ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare de noua ani. In schimb, omul de afaceri Marius Locic a primit patru ani de inchisoare cu executare.