Cătălina Ponor - Niciodată să nu spui niciodată, poate voi reveni, poate nu

''Acum sunt fericită cu proiectele mele şi curând mă voi implica într-un nou proiect, dar nu pot spune mai mult de atât. Despre o revenire, nu ştiu. Poate da, poate nu. Niciodată să nu spui niciodată. Cel mai important lucru este sănătatea, chiar dacă am lipsit mult'', a declarat Cătălina Ponor, care face parte din echipa de design pentru echipamente de gimnastică a companiei Decathlon, pentru un blog american specializat în gimnastică.

Cătălina, care se descrie ca o persoană fericită şi bună în afară sălii, consideră Jocurile Olimpice de la Atena drept culmea carierei sale de gimnastă: ''Este şi a fost cel mai frumos moment al carierei mele. A fost ceva mai mult decât un vis, ceva ce nu poţi descrie. Când am început gimnastica, nu ştiam ce carieră voi avea, dar am visat mereu să fiu campioană. Am muncit mult în sală ca să ating acesta lucru - să mă văd într-o mare competiţie pe primul loc''.

Nadia Comăneci a fost în mod firesc primul model pentru viitoarea septuplă campioană europeană: ''Primul meu idol a fost Nadia Comăneci, pentru că toată lumea o ştia. Mama mea mi-a arătat-o pe Nadia în competiţii şi am vrut să fiu ca ea. Apoi am început să-mi placă stilul Laviniei Miloşovici; foarte concentrată, intensă şi puternică. Apoi eleganţa Horkinei (Svetlana - n.r.). Aceste trei fete au fost idolii mei, am încercat să le amestec şi să creez o gimnastă numită Ponor. Nu ştiu dacă a funcţionat, dar măcar am încercat''.

Din cauza unei hernii de disc, cu care se luptă şi azi. Cătălina s-a retras în 2007, dar a revenit în 2011 pentru a participa la a doua sa olimpiadă, cea de la Londra.

''Mi-am zis că nu voi reveni niciodată în gimnastică, dar într-o zi am primit un e-mail de la Marian Bitang în care mă anunţa că a revenit la lot. M-am bucurat pentru ea, dar în acelaşi timp am vrut să revin şi am făcut-o. Într-o zi m-am trezit şi i-am spus mamei că voi începe din nou antrenamentele şi, bineînţeles, mama a început să râdă'', a povestit Ponor revenirea în activitate, încheiată cu două medalii olimpice, un bronz cu echipa şi argint la sol, plus două medalii europene de aur şi un argint.

Dacă la Atena era în vârful formei sale fizice, pentru Londra 2012, Cătălina Ponor a trebuit să lupte cu ea însăşi şi cu limitele ei fizice pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor: ''În 2004 eram bine pregătită, eram sigură că voi face o treabă bună, nu-mi era teamă de nimic. Lumea nu mă ştia prea mult şi nu aveam presiune. În 2012, eram matură şi ştiam că lumea se aşteaptă să am aceleaşi rezultate sau să fiu la fel de bună. A fost greu pentru mine să lupt cu organismul meu, cu mine însămi, să lupt cu 99 la sută dintre cei din jur care nu credeau că pot reveni după ce nu am făcut nimic 4 ani, să lupt cu noua generaţie şi cu noul cod de punctaj''.

La Londra, Cătălina este mulţumită de ce a realizat şi are un singur regret, că nu a urcat pe podium la bârnă. Reamintim că iniţial, Ponor a obţinut bronzul, dar în urma unei contestaţii a SUA, Raisman a urcat pe locul 3 şi Cătălina a căzut pe 4.

''Nu regret nimic din ce a fost la Londra şi am părăsit acest sport cu capul sus şi mândră de mine însămi. Poate aveam mai multe aşteptări la bârnă, dar concursul e concurs şi niciodată nu ştii ce se poate întâmpla sau dacă vei avea o zi proastă. Am făcut atunci o mare greşeală, care în mod normal nu se face. Aşa că nu voi da vina pe arbitri, antrenor sau gimnaste. În acea zi nu am mâncat nimic şi am fost foarte moale în concurs şi uneori nu-ţi poţi controla mişcările din acest motiv. Ca să fiu sinceră, am fost foarte supărată pe mine, din cauză că fără acea greşeală aş fi câştigat o medalie foarte uşor''.