CATASTROFĂ la BAMBOO! Tânăr din Club: "IEŞIŢI AFARĂ CĂ ARDE! SALVAŢI-VĂ!"
41 de persoane au fost rănite într-un incendiu puternic izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clubul Bamboo din Bucureşti. Toţi cei care au avut de suferit au fost transportaţi de urgenţă la spital. În prezent, se mai află internate 10 persoane. Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie. Clubul a ars din temelii şi s-a prăbuşit.
UPDATE Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dat publicităţii mai multe fotografii de la locul dezastrului
Incendiul a izbucnit în jurul orelor 3,30. Alarma s-a dat in jurul orei 04:00. Zeci de apeluri anuntau la 112 ca un incendiu a cuprins clubul Bamboo din nordul Capitalei. In doar cateva minute, au ajuns primele echipaje de la ISU, potrivit portalului Ştirile ProTV.
Martorii spun ca initial au simtit un miros puternic de fum, iar in momentul in care s-a oprit muzica si-au dat seama ca este ceva in neregula. Apoi, au dat navala spre iesirile de urgenta.
"Am ieşit printre primii şi mirosea a instalaţii electrice încinse. De câteva minute nu mai funcţiona aerul condiţionat. Nu a luat foc de la ţigări", a scris pe Facebook tânăra care a fost vineri seara la Bamboo.
Martor: "Am simtit miros de fum si am plecat imediat ca eram la iesire."
Martor: "Am iesit pe o teresa in fuga. Nu stiu nimic de prieteni. Nu am telefon, nimic, nu a luat foc de la tigara, a bufnit totul deodata."
Mator: "A luat foc de la o usa. Eram la baie"
Martor: "Era plin de oameni inauntru si la iesire."
Potrivit altor mărturii, în club au fost artificii. ""Eram aproape de ieşire. Era un bar mare spre ieşire. Din acea încăpere unde eram, am văzut fumul. S-au luat extinctoare şi au încercat să stingă focul. Nu au reuşit. Au fost artificii în club, dar nu au legătură cu incendiul. Sigur vă spun asta.", a mărturisit tânărul.
Simona Traşcă şi Loredana Chivu se aflau în club. Iată ce povesteşte Simona Traşcă, potrivit Click:
"Eram foarte aproape de ieşire şi-mi amintesc că m-am luat de mâna cu Lore (n.r. Loredana Chivu) şi am fugit..am văzut flăcări şi după fumul prin care treceam şi nu mai vedeam nimic.. Un fum care mă leşină.. nu auzeam decât cuvintele Evacuaţi! Evacuaţi! şi o ţineam strâns pe Lore..."
Unii au iesit din curte si au împins masinile parcate pentru a le face loc salvatorilor.
Avand in vedere numarul amare de oameni din club, a fost activat planul rosu de interventie, iar la faţa locului a fost pus la punct inclusiv spitale mobil.
ÎIn învalmaşeala creată, unii dintre cei care se aflau în club au ramas blocaţi într-o curte interioară, povestesc martorii. În urma lor, flăcarile imense s-au extins rapid şi au cuprins toata suprafaţa localului.
Declaraţiile celor care au fost în club sunt absolut şocante. Dintr-o dată localul a fost invadat de fum şi s-au călcat în picioare pentru a ieşi afară. Cei care se aflau în partea din spate a clubului s-au căţărat pe zidurile localului, au rupt gardul şi chiar s-au aruncat în pisicină ca să scape.
O singura persoana se afla in stare grava, dar starea acesteia s-a înbunătăţit ulterior. "Starea de sănătate a pacientului intubat în urma incendiului de la clubul Bamboo a evoluat bine, acesta fiind deconectat de la aparate", a anunţat, sâmbătă dimineaţă, şeful DSU, Raed Arafat.
Clubul Bamboo a ars in totalitate, iar cladirea este prabusita in cea mai mare proportie, anunta ISU. Pompierii din turele libere au fost chemati la serviciu pentru a interveni la incendiul de la Clubul Bamboo din Capitala, anunta Biroul de presa al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti-Ilfov.
La fata locului au acţionat peste 20 autospeciale de stingere, 27 echipaje SMURD, 4 autospeciale pentru victime multiple, un Spital Mobil si Descarcerare Grea. Martorii spun ca initial au simtit un miros puternic de fum, iar in momentul in care s-a oprit muzica si-au dat seama ca este ceva in neregula. Apoi au dat navala spre iesire. "Am simtit miros de fum si am plecat imediat ca eram la iesire", spune un martor.
Situat pe malul Lacului Tei, clubul a fost distrus complet de flăcări prima dată în 2005, în urma unui incendiu izbucnit pe terasa din lemn a discotecii. Atunci, în mai puţin de o oră, clubul a fost distrus. Avea o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, fiind format din două clădiri, cu o investiţie de 5 milioane de euro.
"Bamboo Club a fost fondat în 2002 şi a devenit în scurt timp unul dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din Sud-Estul Europei, graţie unei capacităţi uimitoare şi unui stil unic. Construit să impresioneze prin decor, muzică, dansatori, show-uri. Artişti internaţionali cunoscuţi care au urcat pe scena clubului Bamboo au stabilit un standard între cluburile de noapte din Bucureşti, la nivel înalt", este prezentarea clubului pe pagina de Facebook.
În 2010, a fost construită o nouă scenă spectaculoasă, de către echipa care a ridicat scena pentru Cirque du Soleil şi Moulin Rouge.
Clubul avea o suprafaţă de 10.000 metri pătraţi, iar scena era înconjurată de scaune pentru VIP-uri, în timp ce DJ-ul îşi desfăşura activitatea în jurul scenei. Arhitectura extravagantă, decorul sofisticat şi stilul original au definit clubul Bamboo.
Avocaţii administratorilor clubului Bamboo susţin că acesta avea toate documentele necesare funcţionării, conform normelor legale, că au fost respectate toate reglementările privind căile de acces şi de evacuare şi că toate dotările în caz de incendiu au fost funcţionale.