Câte cununii religioase acceptă Biserica? Ce nu îţi spun preoţii!

| 11 mai, 2014

Cu toate că statul nu limitează numărul căsătoriilor, la acest capitol Biserica este destul de fermă. Prin urmare, odată cu Sinodul din Constantinopol din anul 912, unde împăratului Leon al IV-lea i s-a interzis căsătoria a patra, Biserica nu admite decât maximum trei căsătorii.

Prima cununie religioasă este considerată Taină, în vreme ce slujbele de la a doua şi a treia nuntă nu sunt numite "Taine", în sensul în care este văzută prima nuntă, deşi adesea au acelaşi scop, ci ele sunt pe de o parte ierurgii, altfel spus, slujbe speciale ale Bisericii, iar pe de altă parte sunt privite ca pogorăminte asupra neputinţei oamenilor şi pentru ferirea de păcatul desfrânării, notează ziarullumina.ro.

Mai departe, motivele pentru care Biserica acceptă recăsătoria sunt şi ele destul de clare. În primul rând, văduvia, de care aminteşte chiar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni (7, 39). În acest caz, recăsătoria se face de obicei la cel puţin un an după moartea soţului sau soţiei. În al doilea rând, se acceptă recăsătoria în cazul pronunţării divorţului. Cu toate acestea însă, divorţul are două aspecte. Primul dintre ele este procedura civilă, care trebuie să fie definitivă. Al doilea aspect este divorţul religios, pe care trebuie să îl dea episcopul locului, în urma cercetării personale a cazului respectiv. Prin urmare, fără aceste două acte, preotul nu are dreptul să săvârşească slujba celei de-a doua căsătorii.


Mai mult, pentru săvârşirea acestor ierurgii, atât preotul, cât şi cei care doresc să o primească trebuie să ţină seama şi de alte canoane stabilite la sinodul amintit. Astfel, căsătoria a doua este permisă doar în cazul morţii sau dispariţiei fără de veste a unuia dintre soţi, dar nu poate fi echivalată cu prima căsătorie. În plus, căsătoria a treia este acceptată cu următoarele condiţii: dacă cel care vrea să se recăsătorească a treia oară are 30 de ani şi nu are copii, în acest caz fiind oprit a se împărtăşi trei ani, iar în cazul în care are copii fiind oprit patru ani. Mai apoi are dreptul de a se împărtăşi de trei ori pe an. Însă, dacă cel care vrea să se recăsătorească a treia oară are peste 40 de ani şi nu are copii este oprit de la Sfânta Cuminecătură patru ani, iar după aceea se poate împărtăşi doar de Paşte. Un aspect foarte important este însă faptul că, dacă cel care solicită a treia căsătorie are peste 40 de ani şi are copii, el nu se poate recăsători. Din păcate, astăzi, aceste reguli nici măcar nu sunt cunoscute, cât despre aplicarea lor corectă nici nu se pune problema.

În consecinţă, deşi recăsătoria este acceptată de către Biserica Ortodoxă, ea nu se poate săvârşi în toate cazurile şi în toate situaţiile. Aşa cum am amintit, preotul are datoria de a cerceta foarte bine cazurile în care cineva solicită a doua şi a treia nuntă, iar acest angajament pe care şi-l iau cele două persoane trebuie făcut cu multă responsabilitate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două bande de preoţi

Având reputaţia unui loc al moralităţii şi al regăsirii sufleteşti, Catedrala Patriarhală a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului “Popii Căldărari”, au descins în zona de influenţă a rivalilor din clanul “Popii Ursari”. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale ciocănitoarei Woody. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de călugări, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, credinţe sparte şi haruri fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Sofronie, zis şi Tămâie, temut membru al “Popilor Căldărari”, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a pus-o de mântuire.”, a declarat monahul Ilarie.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, credinţa strămoşească dacică ortodoxă îşi va putea recăpăta locul binemeritat în inimile enoriaşilor.
12 mai, 2014
Cuviosul Portofenie
Fiilor, nu va lasati ademeniti de falsele moaste, vechi, tari si urat mirositoare ! Va rog sa veniti la biserica pentru ca am sa va poftesc sub patrafirul meu. Aici veti gasi unicele moaste vii, compuse dintr-un organ cilindric, vanjos si lung de 22 de centimetri, cu cap gros, precum si doua bile paroase si mari asemeni unor oua de strut. Sunt fierbinti, primitoare, izvorasc o mireasma dulce de stromeleag si daca le molfaiti alene, veti trezi izvorul de mir sub forma unui jet alb, laptos, fierbinte si reconfortant. Asadar, nu mai asteptati, ci poftiti la coada, la adevaratele moaste facatoare de minuni ale cuviosului Portofenie !
11 mai, 2014
Parintele Cleopache
Întrebări pentru pupătorii de moaşte:
- câte ore pe zi şi câte zile pe săptămână muncesc popii ?
- de ce popii iau bani din mâinile copiilor şi ale bătrânilor ?
- de ce în timpul campaniilor electorale popii sunt majoretele politicienilor ?
- BOR nu are cel puţin o vină morală din cauza faptului că îşi îndeamnă enoriaşii să voteze fel de fel de derbedei care atunci când ajung la putere îşi bat joc de această ţară ? (aici mă refer la toate formaţiunile politice care au guvernat după 1990 şi cu care BOR s-a pupat pe gură)

Notă: De ce fac referire la BOR şi nu la toate cultele ? Deoarece BOR are cel mai mare număr de enoriaşi şi este cel mai slugarnic cult în relaţia cu zona politică.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ