Câţi bani a încasat de la firmele de medicamente şefa ATI care decidea cine moare şi cine trăieşte

| 03 iun, 11:10

Laurenţia Dacia Constentinescu, şefa secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală suspendată din funcţie după dezvăluirile GSP privind modul în care gestiona medicamentele destinate bolnavilor, are un istoric bogat în ceea ce priveşte colaborarea cu firmele farma. Potrivit documentelor consultate de Digi24, numai în anul 2014 medicul Laurenţia Dacia Constantinescu a avut contracte cu şase mari companii de pe piaţa românească. Sub diferite nume.

Ni se bagă pe gât un antibiotic foarte scump, 2.400 de lei cutia cu 10 flacoane, se numește Zinforo. Care nu e bun pentru terapie intensivă, pentru cazuri grave, nu se regăsește în nicio schemă terapeutică de sepsis. E bun să-l iei când ești acasă. În schimb, Vancomicina, care costă 15 lei, nu-l avem! De ce insistă conducerea pe cel scump? Șefa a făcut de câteva ori prezentarea acestui antibiotic Zinforo pe secție. N-ar avea voie ca ea să-l prezinte! Care e interesul?”, sună mărturia unui medic intervievat de Gazeta Sporturilor.

„Şefa” despre care vorbeşte respectivul doctor este Laurenţia Dacia Constantinescu şi conduce secţia ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti.

Zinforo, medicamentul scump căruia i-ar fi făcut de câteva ori reclamă în faţa colegilor, este produs de compania Astra Zeneca, unul din jucătorii majori de pe piaţa globală de farmaceutice.

Or, prezentarea medicamentelor nu este nicidecum o activitate benevolă.

În schimbul acestui serviciu, medicii sunt remuneraţi de firmele farma sub diverse forme, de la contracte de cesiune drepturi de autor pentru diverse prestaţii, la achitarea costurilor pentru deplasarea la congrese interne şi internaţionale.

Iar şefa suspendată a secţiei ATI de la Sf. Pantelimon nu face excepţie de la regulă.

În anul 2014, Laurenţia Dacia Constantinescu (acesta este numele complet sub care figurează pe site-ul de Internet al spitalului) a încasat de la compania Astra Zeneca suma de 1.570 lei pentru servicii de „conferenţiere”. Informaţia apare în situaţia transmisă Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale de Astra Zeneca, producătorul antibioticului Zinforo.

Celelalte colaborări cu firme farma

Mai departe, Antibiotice S.A., Fresenius Kabi România, Novo Nordisk Farma, Pfizer România şi Vifor Farmasunt celelalte companii care au declarat la ANM sumele virate şefei secţiei ATI de la Sf. Pantelimon. În total, pe 2014 a fost vorba de 11.244 lei.

Banii au fost încasaţi de Laurenţia Dacia Constantinescu pentru următoarele: „consultanţă ştiinţifică de specialitate”, „taxă participare Cursul Naţional de Ghiduri în AT”, „taxă participare Simpozionul Soc. Rom de Nutriţie Clinică enterală şi Parenterală – ROSPEN”, „cazare Cursul Naţional de Ghiduri în AT”, „participare eveniment”, „sponsorizare participare la eveniment medical”, „taxă participare”, „transport, conferenţiere”.

De precizat, totodată, că în documentele transmise ANM-ului de companiile de mai sus, şefa suspendată a secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon figurează sub nume diferite: Laura Constantinescu (la Antibiotice S.A. şi Fresenius Kabi România), Mădălina Laura Constantinescu (la Pfizer România), Laurenţia Constantinescu (la Vifor Farma) şi Laurenţia Dacia Constantinescu (la Astra Zeneca).

Potrivit surselor Digi 24, ar fi vorba de una şi aceeaşi persoană.

De altfel, în documentele la care facem referire, medicul Constantinescu figurează invariabil ca activând la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală ca „medic primar ATI” şi „Anestezie şi Terapie Intensivă”.

O altă particularitate priveşte funcţia cu care aceasta figurează, sub numele de Laura Constantinescu, în declaraţia făcută la ANM de Antibiotice S.A. - respectiv, „farmacist” la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti.

Situaţia colaborării Laurei Dacia Constantinescu cu firmele farma, în 2015, nu poate fi creionată complet la acest moment, deoarece nu toate companiile au făcut publice sumele plătite medicilor anul trecut.

Termenul-limită pentru declararea acestor situaţii la ANM este 30 iunie a.c.

Totuşi, din datele publicate până acum, rezultă că şefa suspendată a ATI de la Sf. Pantelimon a avut contracte cel puţin cu Vifor Farma, de la care a încasat anul trecut aproape 5.800 de lei.

Ce spun declaraţiile de avere

Medicul Constantinescu a trecut în declaraţiile de avere, depuse în 2014 şi 2015, o parte din sumele primite de la firmele de medicamente.

De menţionat că pe site-ul spitalulului la care lucrează cea mai „recentă” declaraţie este din 2014, aferentă anului 2013.

Tot din declaraţiile de avere studiate de digi24.ro aflăm că, pe lângă salariu (ţinut la secret), Laurenţia Dacia Constantinescu a mai încasat de la Spitalul Sf. Pantelimon 116.361 lei, ca manager de proiecte derulate cu fonduri europene.

În acelaşi timp doctorul Constantinescu a avut colaborări cu două centre medicale private.

Tag-uri: ATI, firme, medicamente
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ