Câţi străini vor primi drept de muncă în România în 2014

| 25 noi, 2013

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale propune eliberarea a 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străinii care vor să muncească anul viitor în România, număr identic cu cel din 2013. Dintre acestea, 3.000 vor fi pentru lucrători permanenţi.

Proiectul de hotărâre care stabileşte un număr total de 5.500 de autorizaţii de muncă ce vor fi eliberate în anul 2014 străinilor care doresc să se încadreze în muncă sau să presteze muncă în România, în baza deciziei de detaşare a unui angajator persoană juridică străină, defalcate pe tipuri de autorizaţii de muncă, a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Proiectul de act normativ propune, practic, menţinerea numărului de permise de muncă pe străini la acelaşi nivel ca în 2013, potrivit Mediafax.

Documentul prevede că în 2014 vor putea fi acordate 3.000 de autorizaţii de muncă pentru lucrători permanenţi, 900 pentru lucrători detaşaţi, 800 pentru lucrători înalt calificaţi, câte 100 pentru lucrători sezonieri, autorizaţii de muncă nominale şi pentru lucrători transfrontalieri, 200 pentru lucrători stagiari şi 300 pentru sportivi.

Potrivit aceluiaşi proiect, în situaţia în care numărul cererilor pentru eliberarea de autorizaţii de muncă este mai mare de 5.500, acesta va putea fi suplimentat prin hotărâre de guvern, în baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează, în nota de fundamentare, că până la 31 octombrie 2013 au fost eliberate 1.298 autorizaţii de muncă, dintre care 929 pentru lucrători permanenţi (19 pentru străini care se află la studii în România şi au drept de muncă, conform legii şi patru pentru reîntregirea familiei), 123 pentru lucrători detaşaţi, 103 pentru muncitori înalt calificaţi, 123 pentru sportivi şi una pentru lucrători transfrontalieri.

Solicitările pentru obţinerea unui permis de muncă în România au scăzut semnificativ anul acesta faţă de 2012.

Până la 31 octombrie 2012, au fost eliberate 2.454 autorizaţii de muncă, dintre care 1.488 pentru lucrători permanenţi (19 pentru străini care se află la studii în România şi au drept de muncă, conform legii şi patru pentru reîntregirea familiei), 658 pentru lucrători detaşaţi, 190 pentru sportivi şi una pentru lucrători transfrontalieri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ