Cauze surprinzătoare ale depresiei de sărbători

| 31 dec, 2013

Atunci când e frig afară şi ziua se micşorează, nu e greu să-ţi dai seama ce îţi afectează starea de spirit. Însă e posibil ca în această perioadă motivele din spatele depresiei să fie mai multe: sărbătorile, rudele şi chiar alcoolul în exces.

Nu faci îndeajuns de multă mişcare

Temperaturile scăzute îmbie la canapeaua dotată cu o pătură călduroasă şi la un film bun, şi nicidecum la o oră petrecută în sala de gimnastică. Însă este binecunoscut faptul că exerciţiile fizice îmbunătăţesc starea de spirit, mult mai bine ca un film. „Doar faptul că te mişti de colo colo este de ajutor pentru dispoziţia oricui“, conform doctorului John Sharp, psiholog la Harvard, SUA.   Nici măcar nu trebuie să duci exerciţiile până la capăt. Un studiu recent spune că şi o singură sesiune de activitate fizică poate îmbunătăţi dispoziţia şi poate scădea intensitatea gândurilor negative. Ca exerciţii fizice poţi să te bucuri şi de sporturile iernii: schiază, patinează, ieşi la o bătaie cu bulgări.

Te îngrijorezi în privinţa banilor

Cheltuielile de sărbători îşi fac de cap cu economiile tale, iar grijile cu privire la rata la bancă  sau la facturile neplătite te poate scoate din minţi.   Înainte de a începe să calculezi datoriile, opreşte-te un moment să te gândeşti dacă sunt necesare atât de multe cadouri scumpe, dacă într-adevăr ai nevoie de o rochie nouă de Revelion sau dacă trebuie neapărat să mănânci icre negre la miezul nopţii. Poate că un cadou făcut în casă va însemna mult mai mult pentru persoana iubită, poate că şi rochia de anul trecut este bună pentru petrecerea cu prietenii şi adu-ţi aminte şi de celelalte bunătăţi de pe masă înainte să cumperi icrele negre.

Te simţi copleşit de obligaţiile familiale

Este anotimpul colindelor şi al reuniunilor familiale, şi dacă primele te binedispun, vizitatul rudelor şi mesele interminabile sunt un motiv de stres. Însă, uite o idee: ştii că ţine de tine să refuzi orice invitaţie care te nemulţumeşte? Sau că o vizită la nepoata vărului de-al doilea nu este chiar necesară?   Refuză politicos orice invitaţie care reprezintă un stres pentru tine pentru a evita depresia specifică sărbătorilor. Şi dacă nu poţi să refuzi şi eşti obligat să te duci, cercetătorii de la Harvard au descoperit că dacă tragi aer în piept înainte de a începe o conversaţie agasantă, nu vei mai fi atât de tensionat şi vei scăpa de anxietate.

Nu mănânci cum trebuie

Îndesatul cu sarmale, tobă, friptură şi salată de beouf are un impact asupra dispoziţiei tale. Ca să scapi de depresie (sau ca să nu o faci) nu uita să mai adaugi o salată la friptura din noaptea de Anul Nou şi să mănânci un fruct în loc de prăjitura cu cremă din faţa ta.

Bei prea mult

În cazul în care stresul adiţional de sărbători ţi-a crescut apetitul pentru băuturile alcoolice, e timpul să realizezi că depresia nu ţine doar de mahmureala de a doua zi. Un studiu a descoperit că deşi băutura te ajută să adormi, nu te lasă să te odihneşti suficient. Oboseala contribuie din plin la depresie.

Ai aşteptări prea mari

„Fericirea în viaţă ţine de cum îţi ajustezi aşteptările“, spune dr. Sharp. Dacă vrei ca fiecare masă, fiecare decoraţie şi fiecare cadou să fie perfecte, vei fi întotdeauna dezamăgit.   „Dă-ţi seama ce ţi se potriveşte. Poate că nu poţi schimba faptul că te simţi purtat de un râu furios, însă poţi da la vâsle să ocoleşti o stâncă mare din mijlocul lui. Ajustarea aşteptărilor este foarte importantă“, adaugă dr. Sharp.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ