Cazanciuc despre Roşia Montană: Noi nu ne pronunţăm pe viabilitate

| 30 sep, 2013

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, la audierea sa de către Comisia pentru Roşia Montană, că ministerul pe care îl conduce a emis un aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil, întrucât actul normativ nu încalcă niciun text imperativ.

"Ministerul Justiţiei e un avizator al acestui proiect. Nu e rolul Ministerului Justiţiei să analizeze raţiunile economice ale textului, ci doar raţiunile de legalitate", a spus ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc. Acesta a arătat că în procedura de avizare a proiectului de lege Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz, nu două, conform Mediafax.

"Ceea ce a apărut în public a fost un document de lucru asumat de minister într-o procedură de consultare între instituţii. Ministerul Justiţiei a emis un punct de vedere destul de consistent. În urma acestui proces de consultare a fost elaborat un proiect care a fost trimis în circuitul de avizare, iar în acest circuit Ministerul Justiţiei e ultimul avizator", a spus Cazanciuc.

El a arătat că Ministerul Justiţiei a emis un aviz favorabil, cu observaţii.

"Am emis un aviz favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, proiectul nu încalcă niciun text imperativ. Au fost formulate mai multe observaţii, care reprezintă punctul de vedere a ministerului, obligaţia noastră fiind de a supune deciziei Guvernului toate valenţele juridice ale unui act supus aprobării", a spus Cazanciuc.

El a explicat faptul că Ministerul Justiţiei nu este nici Curtea Constituţională, nici instanţă de judecată.

"Ministerul Justiţiei nu poate bloca elaborarea sau adoptarea unui act normativ. Ministerul Justiţiei poate atrage atenţia când există riscul încălcării unor norme imperativ. Guvernul a decis adoptarea proiectului şi trimiterea către Parlament", a mai spus Cazanciuc.

El a arătat că soluţia de a elabora un act normativ de tipul unei legi pentru un caz particular nu este nouă, fiind folosită şi în cazul unor privatizări de la Banca Comercială, Ford, Petrom, Electrica.

"Ministerul şi-a făcut pe deplin datoria aducând în dezbatere valenţele unui act normativ. Guvernul a decis în consecinţă mizând pe nevoia de investiţii în economie, pe nevoia unei dezbateri în Parlament care să clarifice toate asectele acestui proiect", a mai spus Cazanciuc.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ