Cazanciuc: proiectul privind noile coduri va fi finalizat cel mai târziu vineri dimineaţă

| 30 ian, 2014

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, după şedinţa CSM, că va redacta proiectul de act normativ privind unele clarificări referitoare în special la noul Cod de procedură penală şi că speră să fie finalizat joi seară sau cel târziu vineri dimineaţă.

"Voi redacta acum proiectul de act normativ şi îl voi înainte de îndată Guvernului pentru decizie. (...) O să decidem sub ce formă va fi acest proiect. (...) Sper să fie gata în această seară sau cel târziu mâine dimineaţă', a afirmat Cazanciuc, referitor la solicitarea de a se promova un act normativ, în special la procedură penală, de natură a aduce clarificări pentru ceea ce va intra în vigoare de la 1 februarie, transmite Agerpres.

El a precizat că intenţia este de a aduce ''claritate'' şi nu se pune problema de blocaje în sistem.

"Judecătorii şi procurorii au maturitatea de a interpreta legea în aşa fel încât ea să fie aplicabilă. Este vorba doar de a aduce anumite corelări, claritate, de natură a face lucrurile mai puţin interpretabile. Sigur, discutăm de un efort uriaş. Ştiţi foarte bine că una dintre principalele probleme ale sistemului o reprezintă practica neunitară. Nu o să rezolvăm acum practica neunitară. Ea va exista în continuare. De aceea trebuie să întărim rolul Curţii supreme, acela de unificator al practicii judiciare. De aceea încercăm şi astăzi soluţii de natură a avea cât mai puţină practică neunitară în sistem", a menţionat ministrul.

Referitor la declaraţiile şefului statului privind art. 140 din noul Cod de procedură penală, ministrul Justiţiei a spus că nu le comentează.

"Aţi văzut în zilele acestea interpretări ale celor care au lucrat la elaborarea codurilor, care spun că nu este niciun fel de problemă. Textele pot fi interpretate în aşa fel încât să poată fi utilizate şi aceste mijloace tehnice în continuare. Şi în cazul CSM-ului de astăzi au fost foarte multe discuţii pe anumite texte de lege. La minister am primit foarte multe propuneri, unele, evident, contradictorii. Lucrurile nu se pot tranşa dintr-o dată. Cert este că din punctul nostru de vedere, al celor care au iniţiat codurile, nu sunt lucruri de natura a crea blocaje", a arătat ministrul.

El a subliniat că şi intenţia CSM este de a propune câteva articole de natura a clarifica anumite lucruri.

"Nu avem un capitol referitor la interceptări. Sunt câteva modificări la procedura penală, de natură a nu crea niciun fel de temeri că ar fi blocaje în sistem', a mai spus Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a dat asigurări că sâmbătă vor intra în vigoare noile coduri.

"Nu se modifică Codul penal. Propunerile venite şi astăzi sunt referitoare la Codul de procedură penală şi legea de punere în aplicare. Codul penal a fost asumat în 2009, reasumat în 2012. Nu putem interveni. Comisiile care lucrează în penitenciare de două luni de zile pentru legea mai favorabilă au lucrat pe coduri aşa cum sunt publicate, nu putem interveni pe Codul penal acum. (...) Magistraţii au participat la elaborarea procesului legislativ referitor la Codul penal. Şi-au spus opinia. (...) Sigur, poate şi eu sunt de acord cu ceea ce spun judecătorii şi procurorii pe anumite tipuri de infracţiuni. Putem să facem acest lucru printr-un proiect de lege, care să necesite o dezbatere în Parlament, împreună cu judecătorii şi procurorii, unde să explice foarte clar de ce au anumite opinii. Nu putem să ne asumăm acest lucru fără o dezbatere serioasă a unor chestiuni asumate de două ori de Parlamentul României', a mai explicat Cazanciuc.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ