Cazul Bodnariu. Când pot lua autorităţile norvegiene copilul de lângă părinţi. EXCLUSIV

Autorităţile norvegiene pentru protecţia copilului sunt suspectate/acuzate că iau prea uşor copiii din sânul familiei, că la orice plângere anonimă bat la uşa pârâtului şi iau copiii din casă. De câteva zile circulă în mediul online o listă întocmită de un profesor de lingvistică de la Universitatea Bergen din Norvegia, Marianne Haslev Skånland, care pretinde că enumeră o serie de motive scandaloase pentru care copiii au fost smulşi de lângă părinţi. Câteva dintre motive:

- Fetiţei nu-i plac chiftelele cu peşte. Acesta este un semn clar de incest.

- Mama e neîndemânatică în folosirea desfăcătorului de conserve.

- Un copil de 12 ani şi mama lui mănâncă atunci când le este foame, şi nu la ore fixe.

Lista AICI.

În mod evident, astfel de motive pentru a lua un copil de lângă părinţi nu pot fi concepute într-o ţară normală. Însă sunt în acord cu teoria că familiei Bodnariu i-au fost luaţi copiii pe motive religioase, că îi învaţă doctrina penticostală într-o ţară atee.

Autorităţile române s-au sesizat în acest caz, de la preşedinte, premier, Ministerul de Externe, până la parlamentari şi Patriarhie. Ambasada Norvegiei a avut şi ea o reacţie, dând asigurări că luarea unui copil din familie este o măsură excepţională, care se aplică în cazuri grave, după ce un întreg set de alte măsuri eşuează.

Autorităţile norvegiene nu oferă informaţii concrete despre cazuri particulare, asta stipulează şi legea lor. Însă există informaţii despre cum funcţionează sistemul, care sunt instituţiile care iau măsuri, cum se iau măsuri, în ce situaţii se iau măsuri.

Serviciul pentru Bunăstarea Copilului este instituţia de bază a sistemului. Fiecare municipalitate are un astfel de serviciu, al cărui principal scop, aşa cum se arată pe pagina guvernului norvegian, este “să asigure că orice copil sau tânăr care trăieşte în condiţii care îi pot pune în pericol sănătatea sau dezvoltarea primeşte asistenţa necesară în timp util”.

Citeşte şi: Ce spune legea norvegiană în privinţa luării copiilor din familie. EXCLUSIV

Sarcinile Serviciului pentru Bunăstarea Copilului

- Face investigaţii pe baza rapoartelor primite.

- Decide implementarea unor măsuri voluntare sau a celor de urgenţă.

- Urmăreşte evoluţia copiilor şi a familiilor.

- Pregăteşte cazurile pentru Consiliul Regional pentru Bunăstare Socială.

Aceste responsabilităţi apar în legea norvegiană în domeniul protecţiei copilului şi se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de naţionalitate sau rezidenţă. Copiii şi părinţii din alte ţări au aceleaşi drepturi ca şi norvegienii în cazurile privind protecţia copilului.

Cum funţionează Serviciul

- Scopul primar al serviciului este să ofere asistenţă.

- Serviciul ia în considerare ceea ce este mai bun în interesul copilului şi toate măsurile pe care le ia vor servi acestui scop.

- Angajaţii Serviciului trebuie să petreacă mult timp informând copiii şi părinţii despre cazul lor, astfel încât părinţii să înţeleagă cum pot fi ajutaţi.

- Copiii şi părinţii trebuie să vadă că Serviciul îi tratează cu înţelegere şi respect.

- Părinţii care au întrebări despre atribuţiile Serviciului în cazuri care îi privesc pot suna şi cere informaţii.

- Serviciul trebuie să ofere informaţii şi asistenţă părinţilor.

- Serviciul trebuie să folosească traducători calificaţi, dacă apar probleme de limbă. Copiii nu vor fi folosiţi niciodată pe post de traducător.

Luarea copilului din familie

- Peste 80% din ajutorul oferit de Serviciu constă în măsuri voluntare la domiciliu. Acestea pot fi sfaturi, asistenţă, contact al unui asistent personal, găsirea unui loc la grădiniţă şi alte măsuri de suport pentru părinţi.

- Deposedarea părinţilor de dreptul de îngrijire a copiilor şi control este întotdeauna ultima opţiune.

- Un ordin de a lua copilul de lângă părinţi înseamnă că Serviciul îşi asumă îngrijirea şi controlul copilului şi că acesta va părăsi casa părintească împotriva voinţei părinţilor. În astfel de cazuri, copilul este mutat de obicei într-o casă de ocrotire (o familie particulară care are aprobare de la municipalitate să găzduiască astfel de copii – n.red.), dar poate fi mutat şi într-o instituţie. Toate aceste ordine sunt în esenţă temporare, deci părinţii îşi pot recăpăta copiii spre creştere.

- Consiliul Regional pentru Bunăstare Socială ia decizia dacă un copil este mutat într-o casă de ocrotire împotriva voinţei părinţilor, nu Serviciul pentru Bunăstarea Copilului. Consiliul este un organism de decizie independent şi imparţial.

- Dacă serviciul crede că trebuie emis un ordin de mutare a unui copil din familie, pregăteşte şi prezintă dosarul Consiliului.

- Consiliul decide dacă Serviciul îşi va asuma îngrijirea copilului, în cazul în care minorul este neglijat acasă sau primeşte îngrijire care nu-i garantează siguranţa. Ordinul trebuie să fie necesar şi în beneficiul copilului.

Exemple de neglijare a copilului

- Copilul este victimă a violenţei, a relelor tratamente sau a altor forme grave de abuz.

- Sănătatea şi dezvoltarea copilului riscă să fie afectate serios de incapacitatea părinţilor de a avea destulă responsabilitate pentru copii, de exemplu din cauza abuzului de substanţe.

- Consiliul Regional pentru Bunăstare Socială ia în considerare toţi factorii relevanţi în dosar înainte de a emite o decizie.

- Înainte ca Serviciul să ceară Consiliului un ordin de preluare a copilului din familie, trebuie să investigheze situaţia particulară a copilului. Această invesigaţie conţine adesea rapoarte de la un expert psiholog. Părinţii pot angaja şi ei, la rândul lor, experţi, pentru a evalua îngrijirea copilului.

- Serviciul poate emite un ordin de urgenţă şi prelua copilul din familie temporar la un domiciliu de ocrotire, dacă minorul este într-o situaţie acută de pericol acasă. Oricum, şi acest ordin trebuie aprobat de Consiliu. Părinţii pot contesta decizia, inclusiv în justiţie. Plasarea de urgenţă a unui copil în altă familie poate dura şase săptămâni. Dacă Serviciul este de părere că minorul necesită o şedere mai lungă în afara casei părinteşti, trebuie să ceară emiterea unui ordin de către Consiliu.

Drepturile părinţilor

- În cazul în care se emite un ordin de preluare a copilului din familie, părinţii au dreptul la asistenţă legală gratuită, au dreptul să fie audiaţi şi să conteste în instanţă decizia Consliului.

- Copiii şi părinţii au, de principiu, dreptul să menţină contactul după emiterea ordinului de preluare. Consiliul decide dacă va exista acest contact şi frecvenţa lui.

- Numai Consiliul şi instanţa de judecată pot revoca un astfel de ordin, astfel încât părinţii să recapete dreptul de îngrijire a copilului. Serviciul nu poate decide revocarea ordinulu.

- Toate ordinele de preluare sunt, în principiu, temporare. Un astfel de ordin poate fi revocat când este foarte clar că părinţii pot îngriji corespunzător copilul.

Consiliul Regional pentru Bunăstare Socială

Consiliul este organism administrativ cu putere de decizie în situaţiile care privesc emiterea de ordine de preluare şi intervenţii în forţă în cazul tinerilor cu dificultăţi serioase de comportament. În Norvegia se află 12 astfel de Consilii. Fiecare din ele este compus dintr-un preşedinte, cvare este jurist, doi membri experţi şi doi membri nespecialişti. Deciziile consiliului pot fi atacate în justiţie.

Cooperarea cu autorităţile străine

- Multe dintre relatările apărute în media se bazează pe cazuri particulare, în care una din părţi are dreptul de a-şi exprima opiniile. Autorităţile norvegiene nu pot comenta cazuri particulare în media. Cazurile conţin informaţii sensibile, iar copiii şi familiile lor sunt protejaţi de regula confidenţialităţii.