Cazul copilului mort la Sanador. Colegiul Medicilor: Doctorii au greșit. Tragedia putea fi evitată
Medicii au greșit în cazul copilului mort la Sanator. Aceasta este concluzia Colegiului Medicilor. Potrivit anchetei, decesul bebelușului de un an și zece luni putea fi evitat dacă medicii care îl supravegheau pe copil erau mai atenți, anunță Realitatea TV.
Cazul copilului mort la Sanador. Bebelușul a ajuns în luna octombrie 2018 la spitalul Sanador pentru o operație de hernie inghinală. Câteva ore mai târziu, micuțul a murit.
Părinții au reclamat atunci o serie de nereguli și, după operație, medicii nu l-au mai consultat pentru a vedea cum se simte. Acest lucru s-a întâmplat cu toate că li se atrăgea atenția că starea bebelușului se agrava.
Comisia din cadrul Colegiului Medicilor care a analizat acest caz spune că monitorizarea parametrilor vitali a fost insuficientă.
De asemenea, potrivit raportului, nu a fost asigurată o continuitate a activității medicale a mediculu ide gardă, ceea ce înseamnă că post-operator copilul nu a fost supravegheat conform legii în ceea ce privește monitorizarea chirurgicală pediatrică.