CCR a amânat decizia în cazul protocoalelor cu SRI
Curtea Constitutionala (CCR) a amanat pentru 11 decembrie pronuntarea pe sesizarea Camerei Deputatilor cu privire la existenta unui conflict intre Parlament si Ministerul Public, care prevede, printre altele, ca efectele protocoalelor continua sa se produca, chiar si dupa denuntarea lor.
La sedinta CCR de miercuri, pe de o parte, Florin Iordache a pledat pentru existenta unui astfel de conflict: "Situatia de dupa 2009 e mult mai grava, ca si cea din perioada comunista, pentru ca, la fel ca in perioada comunista, organele securiste puteau sa faca investigare penala".
In pledoaria sa, Florin Iordache a fost sustinut de reprezentantul Senatului, noteaza Ziare.com.
Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Public, procurorul Iuliana Nedelcu, a pus concluzii de respingere a conflictului. Magistratul a enumerat mai multe decizii date de Guvern sau CSAT privind combaterea luptei impotriva coruptiei si face trimitere la recomandari ale diverselor institutii internationale, privind cooperarea cu servicile secrete. In plus, Nedelcu a explicat ca Parlamentul a verificat permanenent activitatea SRI.
Florin Iordache a facut mai multe precizari la finalul sedintei de judecata, in sensul admiterii conflictului constitutional. El a insistat ca ofiterii SRI erau transformati in organe de urmarire penala atunci cand puneau in aplicare mandatele de supraveghere tehnica.
"Parchetul si-a permis sa adauge la lege, viciind cetatenii", a explicat vicepresedintele Camerei Deputatilor.
In pledoaria sa, procurorul Iuliana Nedelcu insista ca activitatea SRI era controlata de Parlament, iar acesta trebuia sa sesizeze daca era ceva in neregula.
Procurorul enumera mai multe decizii date de Guvern sau CSAT privind combaterea luptei impotriva coruptiei si face trimitere la recomandari ale diverselor institutii internationale, privind cooperarea cu servicile secrete.
- Sunteti chemati sa dati o decizie prin care sa readuceti Romania pe fagasul statului de drept.
- Acest conflict consta ca PICCJ prin semnarea protocoalelor cu SRI si-a incalcat propriile competente constitutionale si uzurpand competenta Parlamentului a investit SRI cu competenta de a face acte de urmarire penala.
- Actionand prin acest mod, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, intervenind in atributul Parlamentului.
- Ministerul Public a adus atingere si atributului instantelor de judecata.
- Prin incheierea acestor protocoale secrete cu SRI au fost modificate continutul normelor penale, Ministerul Public a interferat in judecata unor dosare, atata timp cat protocoalele erau secrete.
- Judecatorii au judecat in baza unor probe stranse in baza unor proceduri care nu erau stipulate in Codurile Penale.
- Prin incheierea protocoalelor secrete, Ministerul Public a incalcat flagrant Constitutia, a readus Justitia in perioada comunista, prin norme secrete care dublau normele publice, cu ofiteri SRI care dublau normele penale.
- Si in perioada comunista organele de Securitate puteau face urmarire penala.
- Situatia de dupa 2009 e mult mai grava, ca si cea din perioada comunista pentru ca, la fel ca in perioada comunista, organele securiste puteau sa faca investigare penala.
- Procurorul general spunea ca sunt metodologii de lucru, este o atestare cinica si falsa, fiind contrazisa fara echivoc de aceste protocoale.
- Aceste protocoale nu contin doar norme.
- Cetatenii nu au putut sa-si apere drepturile intr-un proces.
- Chiar daca protocoalele au fost denuntate, efectele lor continua sa se produca si in prezent in dosarele in curs.
- Probele stranse produc efecte juridice si in continuare.
- Judecatorii nu stiau cum au fost stranse aceste probe, ca ofiteri ai SRI actionau ca organe de urmarire penala secrete.
- Actiunea Parchetului General de a tine ascunse de instante aceste protocoale este neconstitutionala.
- Procurorii si ofiterii SRI faceau ei insisi o selectie a probelor si s-au substituit judecatorului.
- Ministerul Public a incalcat ordinea de drept si a creat un conflict constitutional.
- Solicit restabilirea suprematiei Constitutiei.
Sesizarea la CCR
Pe 8 octombrie, Camera Deputatilor a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la un posibil conflict juridic intre Parlament si Ministerul Public, legat de protocoalele SRI-Parchetul General. Punctele de vedere au fost trimise de catre partile implicate in conflict pe 22 octombrie, termen fixat de Curtea Constitutionala.
"Avand in vedere ca Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin semnarea protocoalelor secrete cu Serviciul Roman de Informatii, si-a incalcat propriile competente constitutionale, si, uzurpand competentele Parlamentului, a investit Serviciul Roman de Informatii cu competenta de a desfasura activitati specifice organelor de cercetare penala, fapt interzis expres de legiuitor prin legea 42/1992 privind organizarea si functionarea SRI", se arata in sesizarea Camerei Deputatilor.
Sursa citata precizeaza ca aceste protocoale secrete clasificate dintre Ministerul Public si SRI nici nu au fost comunicate instantelor si nici nu au fost facute publice, cu atat mai mult nu au fost publicate in Monitorul Oficial.
Procurorii generali, de la data semnarii protocoalelor din 2009 si 2016, adica Laura Codruta Kovesi si Augustin Lazar, ar fi uzurpat competenta Parlamentului prin semnarea protocoalelor, conform sursei citate.
Sesizarea face referire la toate prevederile legale post-decembriste care au scos serviciul secret din zona juridica.
Legat de protocolul Ministerul Public - SRI, din anul 2012, in documentul mentionat se arata ca: "extinde cooperarea SRI - Ministerul Public dincolo de limitele prevazute de OUG6/2016".