CCR a amânat pentru luni decizia privind turul I al alegerilor prezidenţiale

| 29 noi, 19:15

CCR a decis, vineri, în şedinţă, că se va pronunţa luni, 2 decembrie, pe contestaţiile privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi şi rezultatul renumărării voturilor. Curtea era aşteptată să dea o decizie privind validarea acestui prim tur de scrutin, însă între timp a decis, în premieră, că se impune renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate şi cele nule.

 

Luni, CCR va da o decizie pe cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş şi pe confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin.
CCR precizează într-un comunicat oficial că vineri, plenul Curţii Constituţionale, având în vedere că urmează să fie înaintate de către Biroul Electoral Central rezultatele reverificării şi renumărării buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, a decis să amâne cauzele pentru data de 2 decembrie 2024, ora 17,00.
Potrivit CCR, este vorba de cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş (Dosar nr.3671F/2024) şi confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024 ( Dosarul nr.3670F/2024).
Curtea Constituţională a decis, în şedinţa de joi, să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale. În şedinţa de vineri, Curtea a stabilit să amâne o decizie până la renumărarea tuturor voturilor. Biroul Electoral Central are termen până duminică să finalizeze procesul de numărare.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ