CCR analizează miercuri două obiecţii de neconstituţionalitate a legii care modifică ordonanţa privind salarizarea

| 06 dec, 17:11

Curtea Constituţională a României va analiza miercuri două obiecţii de neconstituţionalitate a legii care modifică ordonanţa privind salarizarea.

O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. 'Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare', preciza Cioloş pe 8 noiembrie.

 

Tag-uri: ccr, salarizarea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ