CCR: Desemnarea premierului - monopol al partidului sau alianţei cu cele mai multe mandate parlamentare

Curtea Constituţională a României spune în motivarea deciziei privind proiectul de revizuire a Constituţiei că mecanismul propus pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru instituie un monopol al partidului sau alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, fără a deţine majoritatea absolută, neţinând cont de necesitatea asigurării actului de guvernare în condiţiile unei susţineri parlamentare care să permită obţinerea votului de învestitură şi realizarea programului de guvernare.

Curtea constată că textul analizat pune accent pe rezultatul electoral obţinut de partidele sau alianţele politice participante la alegeri, conferind doar un caracter ultim şi subsidiar capacităţii unei alianţe politice parlamentare de a asigura majoritatea absolută a mandatelor parlamentare.

Judecătorii CCR atrag atenţia că noul text nu ţine cont de realitatea politică şi este de natură a crea premisele unor alegeri anticipate repetate.
'Astfel, deşi aparent textul analizat clarifică competenţele preşedintelui, prin rigidizarea excesivă a procedurii de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, pe de o parte, nu acoperă toate ipotezele constituţionale posibile, iar, pe de altă parte, nu ţine cont de configuraţia/ situaţia politică existentă în Parlament. În aceste condiţii, o atare procedură lipsită de flexibilitate poate da naştere cu uşurinţă la crize politice şi, astfel, se constituie într-un obstacol constituţional real', spune CCR.

CCR arată că modificările propuse la art.103 din Constituţie reglementează o nouă procedură de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, în trei trepte, bazată atât pe rezultatul electoral obţinut de partidele sau alianţele politice participante la alegeri clasate pe primele două poziţii, cât şi pe capacitatea unei alianţe politice parlamentare de a asigura majoritatea absolută a mandatelor parlamentare.

Judecătorii precizează că, în accepţiunea propunerii legislative de revizuire, aceste criterii nu sunt concurente, ci consecutive, astfel încât doar dacă nu se reuşeşte, din vreun motiv sau altul, învestirea Guvernului în baza primului criteriu, preşedintele
României va apela la cel de-al doilea. 

'Stabilirea unei ordini rigide în desemnarea candidatului poate crea serioase probleme de natură să afecteze buna funcţionare a statului, dintre care Curtea reţine situaţia în care partidul politic, respectiv alianţa politică participantă la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare nu dispune de majoritatea absolută a mandatelor parlamentare. De multe ori, există înţelegeri/ acorduri între partide/ alianţe politice - care nu au obţinut cel mai mare număr de mandate - cu privire la desemnarea unei anumite persoane drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, mai ales în cazul în care două sau mai multe partide au obţinut un număr de mandate foarte apropiat; în acest caz, se poate ajunge la coagularea unei majorităţi parlamentare absolute din partidele sau alianţele politice aflate pe locurile imediat următoare', se spune în motivare. 

Instanţa constituţională consideră că, potrivit textului propus, preşedintele este obligat să desemneze drept candidat o persoană propusă de partidul/ alianţa care a câştigat numărul cel mai mare de mandate, deşi este evident, încă de la început, că acesta nu va putea obţine votul de învestitură din partea Parlamentului. 

'Curtea observă că textul propus a fi introdus la art.103, respectiv alin.(33), nu este corelat cu cel propus la art.89 alin.(1) din
Constituţie, în sensul că, dacă preşedintele României este obligat să dizolve Parlamentul, nu se mai justifică necesitatea consultării preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a preşedinţilor partidelor, formaţiunilor sau alianţelor politice parlamentare. O atare consultare ar fi fost necesară doar în situaţia în care acesta poate să dizolve Parlamentul - astfel cum prevede actualul art.89 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, Curtea mai observă că nu se prevede termenul în care va fi dizolvat Parlamentul', se precizează în document.

Curtea constată că procedura de desemnarea premierului trebuie să aibă în vedere în mod concurent cele două criterii
anterior menţionate, pentru că nu se poate ignora nici rezultatul electoral, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea
unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorităţi parlamentare în vederea obţinerii votului de încredere.

'De aceea, preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului', mai spun judecătorii. 

Ei arată că actualul text al art.103 din Constituţie se referă şi la situaţia în care mandatul Guvernului încetează înainte de termen faţă de noua reglementare care are ca premisă doar situaţia în care preşedintele Românei desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru imediat după ce au avut loc alegerile parlamentare.

'Astfel, chiar dacă Guvernul a fost demis printr-o moţiune de cenzură, propunerea candidatului va aparţine invariabil
partidului/ alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare indiferent de situaţia politică existentă. Totodată, se poate întâmpla ca pe parcursul legislaturii partidul politic sau alianţa politică care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare să se desfiinţeze sau să se scindeze, ceea ce implică atât dificultăţi în determinarea partidului politic sau alianţei politice a cărui reprezentant trebuie desemnat drept candidat, cât şi obligativitatea parcurgerii unei proceduri care oricum nu ar avea nicio finalitate sub aspectul obţinerii votului de încredere', mai susţin judecătorii. 

Curtea menţionează că reglementarea unui mecanism constrângător în privinţa libertăţii de acţiune a partidelor parlamentare are drept efect imposibilitatea adaptării soluţiei normative analizate la noile situaţii intervenite.
Pe de altă parte, CCR apreciază că prin acest mecanism se ajunge la o nesocotire a votului liber exprimat de către alegători în cadrul alegerilor parlamentare, deoarece creează premisele desemnării candidatului din rândurile partidului politic sau alianţei
politice cu cel mai mare număr de mandate sau voturi în detrimentul unei alianţe politice postelectorale care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere. 

'A reglementa, chiar la nivel constituţional, dreptul unei minorităţi parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru funcţia de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ţine cont de faptul că cetăţenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configuraţia politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului. În aceste condiţii, Curtea constată că textul propus suprimă o garanţie a dreptului de vot, şi anume respectarea rezultatului votului liber exprimat', a mai reţinut Curtea, care din aceste considerente a constatat neconstituţionalitatea modificării aduse art.103 alin.(1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art.103 cu trei noi alineate, alin.(31)-(33), referitoare la modalitatea de desemnare de către preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru, întrucât încalcă limitele revizuirii Legii Fundamentale.