CCR dezbate, mâine, sesizarea privind desemnarea MS ca unitate de achiziţii publice centralizată
Curtea Constituţională a României dezbate, mâine, sesizarea referitoare la legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată. Sesizarea a fost formulată de 80 de deputaţi PDL, UDMR şi PP-DD.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, săptămâna trecută, ordonanţa de guvern privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.
"Unitatea de achiziţii publice centralizată încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice din reţeaua ministerului şi reţeaua autorităţilor administraţiei publice centrale", se arată în textul actului normativ.
Prevederile OUG nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fondurile alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte de finanţare rambursabilă şi nerambursabilă.
Ministerul Sănătăţii încheie acorduri-cadru pentru achiziţia centralizată, la nivel naţional, de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto.
Lista produselor pentru care se organizează proceduri de achiziţie centralizată se aprobă în termen de zece zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Atribuirea acordului-cadru de către unitatea de achiziţii publice centralizată nu necesită dovedirea existenţei sumelor necesare efectuării plăţilor, precizează textul ordonanţei.
Potrivit iniţiatorului, scopul măsurii îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziţionarea de produse şi servicii de calitate şi stabilirea unor variaţii mai mici de preţ.