CCR discută sesizarea lui Iohannis referitoare la procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist

| 15 dec, 17:06

Curtea Constituțională a României discută miercuri sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum și la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Pe 25 noiembrie, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu Legea privind aprobarea OUG 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Actul normativ vizează stabilirea unor măsuri necesare în vederea deblocării și accelerării procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Iohannis arăta că, potrivit art. 17 alin. 41, nou introdus, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) nu este asimilat calității de conducător al autorității publice, în sensul acestei legi.

Absența menționării exprese a persoanei sau persoanelor care reprezintă CNCI ar putea însă afecta exercitarea dreptului de a contesta în instanță deciziile emise de această autoritate publică, respectiv stabilirea cadrului procesual în care instanța va putea analiza actul administrativ contestat, se arăta în sesizarea președintelui.

În plus, arată șeful statului, dispoziția nou introdusă nu este corelată cu prevederile art. 17 și 18 din Legea 165/2013, potrivit cărora Comisia validează sau invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, iar aceste decizii sunt emise sub semnătura președintelui Comisiei.

"Considerăm că prin efectul acestei norme se creează posibilitatea afectării dreptului constituțional al persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, garantat de art. 52 alin. (2) din Constituție", susținea președintele.

Într-un alt articol, nou introdus în legea supusă controlului de constituționalitate, se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv, președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

"Prin conținutul său normativ, această nouă reglementare dispune nu numai pentru viitor, dar și cu privire la exonerarea de la plata amenzilor civile stabilite deja prin hotărâri judecătorești, pronunțate de instanțele de contencios administrativ. În acest sens, se încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție. Astfel, potrivit jurisprudenței constituționale a lipsi o hotărâre definitivă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și afectează buna funcționare a justiției", arată Iohannis.

În sesizare se mai spune că trebuie avut în vedere că, pentru asigurarea executării cu celeritate a hotărârilor judecătorești pronunțate în contencios administrativ, legiuitorul a instituit reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun. Or, conform documentului citat, norma nou introdusă la art. VII din legea transmisă la promulgare diminuează forța hotărârilor judecătorești pronunțate în contencios-administrativ și creează discriminare între subiecții de drept obligați să pună în executare o hotărâre judecătorească pronunțată în aceeași materie, îndepărtându-se de la scopul asigurării protecției constituționale a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

"Dacă administrația este exonerată de la aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești, prin neplata amenzilor civile stabilite în sarcina conducătorului unei autorități publice, accesul la justiție ar deveni teoretic și iluzoriu", adaugă Iohannis în sesizare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ