CCR îi spune lui Băsescu că are tupeu

| 14 oct, 2013

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, a spus următoarele: „şi noi ne luăm concediu, mai suntem bolnavi, dar nu putem să pretindem să ni se prelungească mandatul. Dar, după cum aţi observat, preşedintele mai şi glumeşte”.

Traian Băsescu pierde din putere şi din influenţă pe zi ce trece. Instituţia în care şi-a pus baza de multe ori în cele două mandate, cea care l-a apărat de atâtea ori şi l-a menţinut în funcţia de preşedinte anul trecut, după referendum, Curtea Constituţională, a început să se „răţoiască” la el şi să nu-l mai ia în serios.

Plecarea Iuliei Motoc la CEDO face ca echilibrul de putere din interiorul CCR să se modifice, iar acest lucru este vizibil. Reacţia judecătorului Petre Lăzăroiu este o dovadă a acestui lucru. Întrebat despre declaraţiile lui Traian Băsescu, care i-a „ameninţat” oarecum pe cei care şi-ar dori o nouă suspendare a sa, că ar putea cere o prelungire a mandatului cu 2 luni, perioada în care a fost suspendat, judecătorul CCR a spus următoarele: „şi noi ne luăm concediu, mai suntem bolnavi, dar nu putem să pretindem să ni se prelungească mandatul. Dar, după cum aţi observat, preşedintele mai şi glumeşte”.

Aşadar, declaraţiile publice ale lui Traian Băsescu, care până acum erau luate în serios, au ajuns să fie luate în derâdere. Practic, CCR i-a dat cu flit lui Băsescu.

Interesant este că, deşi Traian Băsescu şi-ar dori prelungirea mandatului cu încă două luni, doar ca să îi supere pe liderii USL, s-ar putea să aibă o surpriză. În acest moment calendarul pentru revizuirea Constituţiei este la limită. Contestarea la CCR de către preşedinte a legii referendumului, care stabileşte un prag de participare de 30%, faţă de cel de 50% existent în acest moment, face ca riscul ca aceasta să nu intre în vigoare la timp să fie destul de mare, iar referendumul pentru revizuirea legii
fundamentale a statului să nu mai aibă loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, ceea ce înseamnă că următorul mandat de preşedinte va fi guvernat de Constituţia aflată astăzi în vigoare.

În vară, CCR a decis că legea este constituţională, dar că poate fi aplicată abia la un an de la intrarea în vigoare. Acest lucru a împiedicat USL să organizeze referendumul în această toamnă, deoarece un astfel de demers ar fi fost futil, având în vedere că ar fi fost extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să fie atins pragul de 50% prezenţă, astfel încât rezultatele sale să fie validate, iar Constituţia să fie revizuită. În acest context, s-a decis ca referendumul să aibă loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, adică la sfârşitul lui noiembrie, anul viitor.

Traian Băsescu a făcut tot posibilul pentru a împiedica acest lucru, aşa că a retrimis legea în Parlament, în loc să o promulge, iar apoi când aceasta s-a întors la Administraţia Prezidenţială, a trimis-o la Curtea Constituţională, excepţia invocată fiind aceeaşi pe care Curtea s-a pronunţat deja în vară, când sesizarea a aparţinut PDL. Dacă preşedintele ar cere prelungirea mandatului său cu perioada în care „a stat pe bară”, iar aceast lucru i-ar fi acceptat, ar însemna ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc în luna ianuarie, suficient timp pentru ca noua lege să fie deja aplicabilă.

Culmea este că Traian Băsescu nu este singurul care şi-ar dori ca legea fundamnetală să nu fie revizuită, acest lucru fiind împărtăşit şi de Crin Antonescu, care ar prefera ca măcar primul său mandat prezidenţal, dacă va fi ales, să se desfăşoare după „regulile vechi”, context în care ar deţine mai multă putere, spre deosebire de Constituţia propusă de USL, care limitează atribuţiile preşedintelui şi le delimitează mai clar.

Acestea fiind spuse, nu ar fi exclus ca după ce a realizat implicaţiile unei asemenea mişcări, însuşi Băsescu să declare, cu prima ocazie care i se oferă, că totul a fost o glumă şi că nu va face acest lucru.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 oct, 2013
oblio
hm..., da, raspunsul e una, interpretarea ziaristului alta... ma rog, sa traiasca in iluzii, daca asta vor; se vor trezi , totusi, cand funia se strange de par; pe linga faptul ca e o parere personala, nu Hotarirea definitva si executorie oficiala (ca veni vorba, care e pedeapsa pentru cei care nu se subordoneaza -ca si pentru cei care nu duc la indeplinire- hotaririi judecatoresti? ). Personal, cred ca prezidentu are dreptate. A fost ales prin alegeri validate pentru o perioada clara. Daca Parlamentul uil suspenda si populatia se opune, trebuie sa-si reia functia pentru care a fost ales, din clipa suspendarii... Problema e ca nu poate cere decat 1 luna. Nu de prelungire ci de recunoastere a timpului legal al functiei. Pentru suspendarea din actualul mandat. Pentru prima suspendare, trebuia sa ceara recunoasterea la expirarea primului mandat. Deci, adevarul -ca de obicei- e la mijloc.
14 oct, 2013
cantautor
Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, a spus următoarele: „şi noi ne luăm concediu, mai suntem bolnavi, dar nu putem să pretindem să ni se prelungească mandatul. Dar, după cum aţi observat, preşedintele mai şi glumeşte”.
titlu ziarist":CCR îi spune lui Băsescu că are tupeu.
comentariu postac:ziarisului ii este "foame "rau...daca si din chestiunea asta marginala face un articol...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ