CCR nu intră în jocul politic al taberei prezidențiale
După ce a reușit să îl forțeze pe Traian Băsescu să respecte votul Parlamentului privind remanierea, dar și să se replieze în chestiunea cooptării UDMR în coalția de guvernământ, sau a memorandumului cu Fondul Monetar Internațional, majoritatea constitută în jurul lui Victor Ponta și a PSD a obținut sâmbăta aceasta victoria finală asupra taberei prezidențiale, prin decizia CCR care a respins ca inadmisibilă contestația depusă de PDL și PMP privind învestirea cabinetului.
De la bun început trebuie spus că, în măsura în care Curtea ar fi admis contestația, puteam asista la o nouă criză instituțională, în contextul în care Traian Băsescu ar fi putut să reintre în forță în joc. Este de altfel și unul dintre motivele pentru care șeful statului a girat demersul celor de la PDL și PMP, indicându-le aproape su subiect și predicat ce ar trebui să conțină sesizarea depusă la CCR.
În aceste condiții, decizia zdrobitoare a Curții pentru respingerea drept nefondată a sesizării în discuție reprezintă o înfrângere usturătoare nu doar pentru formațiunea condusă de Vasile Blaga și PMP, ci mai ales pentru Traian Băsescu. Șeful statului a ieșit public cel puțin de patru ori săptămâna trecută pentru a acuza pretinsul mod neconstituțional în care ar fi avut loc remanierea extinsă pentru care Victor Ponta a cerut votul Parlamentului. Cei opt judecători care au votat pentru respingerea sesizării depusă de PDL și PMP i-au dat astfel un răspuns indirect și lui Traian Băsescu, dovedind negru pe alb că președintele ar fi săvârșit o gravă încălcare a Constituției, dacă ar fi refuzat în continuare să pună în aplicare hotărârea Parlamentului și să semneze decretele de investitură ale noilor miniștrii.
Urmare a deciziei luate sâmbătă, procedura aplicată de către Parlament este validată de către CCR drept în perfectă concordanță cu solicitările cât se poate de clare ale Legii Fundamentale și, pe cale de consecință, nimeni nu mai poate pune la îndoială legalitatea cabientului remaniat. Dincolo însă de consecințele directe ale deciziei luate de Curtea Constituțională, trebuie remarcat că aceasta dă câștig de cauză celor care au solicitat ca legea Fundamentală să fie respectată ad literam.
Or această decizie este importantă nu doar în raport cu contestația la care se referă, ci și cu jurisprudența viitoare a Curții Constituțional. În lumina acestei decizii, eventualele noi încercări venite din partea unor actori politici de a adăuga la textul constituțional elemente noi, prin interpretări forțate, care să răspundă intereselor politice de moment, sunt invalidate din start. Or, cum Traian Băsescu a apelat în mod frecvent la asemenea stratageme în trecut, putem spune că decizia Curții Constituționale reprezintă un avertisment adresat indirect președintelui, prin intermediul căreia, CCR își exprimă cu claritate lipsa de disponibilitate pentru validarea jocurilor politice și electorale ale șefului statului și ale taberei care îl susține.
Ştirile orei
Se vede clar ca nu a fost o remaniere,ci o schimbare a formatiunii guvernamentale si parlamentare,prin iesotea unui partid sintrarea UDMR,care nu a fost parte a guvernului USL.Deasemenea,cvotul fraierilor a fost pentru USL(o stupiditate de alianta) formata dintr-un dovleac,rotund si fara seminte,pun doar pentru porci -psd
si un bob de mazare gaunos si plin de gargarite.Total
incompatibile,facind parte din familii diferite.