CCR: Orice persoană chemată la audierile Comisiei SRI e obligată să meargă la audieri
Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu majoritate, sesizarea PNL privind Hotărârea Parlamentului de modificare a Regulamentului Comisiei parlamentare de control al SRI care instituie obligaţia prezentării la audierea în Comisia SRI pentru fiecare cetăţean, potrivit unor surse CCR, citate de Mediafax.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, existând şi două opinii separate, potrivit surselor citate de Mediafax .PNL a depus la CCR, pe 24 octombrie, sesizarea privind Hotărârea Parlamentului care obligă fiecare cetăţean să se prezinte în faţa Comisiei pentru controlul SRI, atunci când este citat „PNL a depus, astăzi, sesizarea la CCR pe hotărârea Parlamentului care modifică modul de de funcţionare al Comisiei SRI. Sunt două motive care încalcă Constituţia şi care cel mai probabil vor fi confirmate că această hotărâre practic lezează, pe de-o parte, cetăţeanul de rând, iar pe de altă parte, modul de funcţionare al Parlamentului”, a declarat vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, înainte de depunerea sesizării.
Prim-vicepreşedintele PNL a criticat faptul că o comisie permanentă a Parlamentului României a primit atribuţii de comisie de anchetă, însă în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Senatului comisia de anchetă funcţionează pe o perioadă determinată. „În aceste condiţii, practic, se schimbă statutul consfinţit prin Constituţie privind organismele de funcţionare ale Parlamentului, care sunt comisiile permanente, comisiile speciale şi comisiile de anchetă”, a mai spus liderul deputaţilor PNL. Turcan a criticat şi obligativitatea de a veni în faţa comisiei pe care Hotărârea Parlamentului o instituie pentru toţi cetăţenii. „Al doilea principal motiv (pentru care am depus sesizarea-n.r.) este cel legat de obligativitatea pe care au instrituit-o pentru o comisie permanentă şi pe care practic au transformat-o într-o comisie de anchetă de a chema la audieri şi la şedinţele acestei comisii orice persoană. Există decizii ale CCR care spun că la comisiile de anchetă pot fi obligate să vină la audieri doar persoanele care se află în raport cu instituţiile statutului, cu Camera Deputaţilor sau cu Senatul”, a adăugat Turcan.