CCR, noi explicaţii, după ce a declarat Legea conversiei neconstituţională

| 07 feb, 14:59

CCR menţionează marţi într-un comunicat remis MEDIAFAX că Legea privind conversia francilor elveţieni la cursul istoric, pe care a declarat-o neconstituţională, reglementa o impreviziune şi arată că numai instaţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea.

''Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligaţia creditorilor contractelor de credit acordate în franci elveţieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni la <cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data încheierii contractului/convenţiei de credit în franci elveţieni>. În jurisprudenţa sa (Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016), Curtea a sancţionat instituţia impreviziunii aplicabilă ope legis, arătând că aceasta nu poate fi recunoscută, fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art.124 privind înfăptuirea justiţiei. Astfel, numai instanţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia'', se precizeză în comunicatul Curţii Constituţionale.

 

De asemenea, în comunicat se arată că, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi a constatat că Legea pentru completarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituţională, în ansamblul ei.

''În argumentarea soluţiei, Curtea a reţinut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de dispoziţiile art.61 alin.(2) din Legea fundamentală. Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaţilor, se îndepărtează în mod substanţial atât de textul adoptat în Senat, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanţă, şi privesc lipsa acordului de voinţă în ceea ce priveşte operaţiunile de conversie a contractelor de credit şi realizarea conversiei la cursul de schimb franc elveţian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei'', se mai arată în comunicat.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

 

-------

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă, scrie News.ro.

"Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modifcate practic aproape toate articolele. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când se schimbă şi obiectul - obiectul nu s-a schimbat, dar s-au schimbat toate soluţiile în mod substanţial - se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului. Faptul că a doua Cameră, respectiv Camera Deputaţilor este decizională, nu înseamnă că poate să adopte legea într-un mod numai ei propriu pentru că trebuie să ţină cont de expresia textelor pe care le-au adoptat cei din prima Cameră", a spus Dorneanu.

De asemenea, Curtea a respins şi pe fond actul normativ, considerând că soluţia pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, de reconversie a creditelor din franci elveţieni în lei la data încheierii contractului, "este greşită şi nu corespunde niciunor directive europene".

"Aici, instanţele urmează să aplice şi principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii", a adăugat preşedintele CCR.

"Conversia se face la data conversiei, nu la data încheierii contractelor", a mai spus Valer Dorneanu.
O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ