Ce a uitat să scrie Iohannis în decretul de desemnare a Vioricăi Dăncilă în funcţia de premier
Iohannis a luat rapid decizia de o desemna pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim ministru, la scurt timp după consultările cu partidele parlamentare, însă în decretul de desemnare a uitat să treacă un lucru esenţial. Astăzi, Administraţia Prezidenţială a transmis către Monitorul Oficial rectificarea decretului, documentul având de această dată numele complet al premierului.
În documentul publicat în Monitorul Oficial scrie că Viorica Dăncilă a fost desemnată de şeful statului pentru a ocupa funcţia de premier, dar în actul oficial nu este trecut numele complet al acesteia, aşa cum ar fi trebuit.
„Se desemnează doamna Viorica Dăncilă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată", se arată în decretul semnat de Klaus Iohannis, care a omis, însă, faptul că numele din buletin al premierului desemnat este Vasilica Viorica Dăncilă.
Din punct de vedere juridic, însă, aceasta nu este o problemă gravă, a declarat pentru Gândul Radu Carp, profesor de drept constituţional, iar dacă cineva ar contesta actul, soluţionarea situaţiei ar dura foarte mult.
„Nu cred că este vreo problemă, cred că este doar o scăpare. Decretele preşedintelui nu pot fi contestate decât în condiţii foarte restrictive. Dacă cineva ar dori să conteste, o eventuală rezolvare ar dura până vine al cincilea Guvern", a explicat acesta.
Pe de altă parte, întrebat de MEDIAFAX dacă acest lucru ar putea fi o problemă, senatorul PNL, Daniel Fenechiu, membru al Comisiei Juridice, a declarat: „Este, pentru că persoana fizică se identifică cu numele pe care îl poartă în actele de stare civilă. Toretic, Mugur Isărescu, când semnezează ceva, trebuie să semneze cu numele întreg. Din punctul meu de vedere, neidentificarea corectă cu numele în actul de stare civilă generează o anumită problemă de validitate a decretului respectiv, pentru că Viorica Dăncilă pot să existe alte trei persoane în România. Problema este, în principal, o problemă de atenţie şi de raportare la nişte cerinţe ale legii, pentru că în ultimă instanţă se poate opera o rectificare, n-ar fi o problemă, dar decretul trebuia să conţină numele din actul de stare civilă. Părerea mea este că netrecerea integrală a numelui lipseşte actul de eficienţă juridică, pentru că Vasilica Viorica Dăncilă nu e una şi aceeaşi persoană cu Viorica Dăncilă”.
Administraţia Prezidenţială a transmis rectificarea decretului, explicând că a fost vorba despre o „eroare materială"
„Administraţia Prezidenţială a transmis în cursul acestei zile către Monitorul Oficial o rectificare a Decretului nr.55/2018 privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, cu următorul conţinut: 'În articolul unic se va scrie doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în loc de doamna Viorica Dăncilă'. Îndreptarea acestei erori materiale nu este de natură să afecteze conţinutul decretului emis şi, implicit, valabilitatea acestuia", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD şi a desemnat-o pe Viorica Dăncilă prim ministru. Şeful statului a transmis că, deşi a cântărit şi argumentele oamenilor simpli şi a analizat opiniile apărute pe reţelele de socializare, trebuie să respecte Constituţia, iar în acest caz lucrul care contează cel mai mult este aritmetica parlamentară, acolo unde PSD are majoritate. „Am decis să dau PSD-ului încă o şansă şi să desemnez persoana propusă, pe doamna Dăncilă. Dar acum trebuie să performeze", a declarat Iohannis.
Viorica Dăncilă este noul prim ministru al României. Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD, avertizând însă că social-democraţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care guvernează de acum înainte şi că trebuie să demonstreze că respectă promisiunile făcute românilor în campania electorală.
Înaintea de a-şi anunţa decizia, şeful statului a discutat cu toate formaţiunile parlamentare, a ascultat opinia celor de la PNL care au cerut alegeri anticipate şi a primit şi alte două propuneri de premier din partea PMP. La finalul unei zile în care a analizat toate opţiunile, dar şi reacţiile apărute pe reţelele de socializare şi argumentele românilor, Iohannis a transmis că principalele elemente care trebuie să conteze în luarea acestei hotărâri sunt Constituţia şi deciziile CCR, aşa că a decis să dea PSD-ului „o nouă şansă".
„Am ascultat foarte multe opinii legate de formarea noului Guvern, de desemnarea primului ministru. Astăzi am ascultat opiniile şi argumentele politicienilor, dar am reuşit ieri, aseară, astăzi între întâlniri să ascult şi opiniile oamenilor simpli, să citesc mesaje inclusiv pe reţele de socializare. Sunt foarte multe opinii şi foarte multe argumente. Sunt argumentele legate de politica partidelor, evident, sunt multe argumentele legate de politica internă a României, legate de politica externă şi de securitatea României.
Am ascultat şi am citit cu atenţie toate aceste opinii şi argumente şi le-am cântărit, fiindcă acum trebuie să decid. Dar ce fel de decizie este aceasta pe care trebuie să o iau? În primul rând, această decizie trebuie să fie conformă cu Constituţia şi cu deciziile CCR în materie de desemnare, şi aici argumentul cel mai puternic este aritmetica parlamentară. PSD-ul dispune de majoritate. Şi atunci cântărind toate argumentele, am decis să dau PSD-ului încă o şansă şi să desemnez persoana propusă, pe doamna Dăncilă. Dar acum trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări, şi eu am mari aşteptări, au promis în campanie lucruri importante: şcoli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. PSD-ul trebuie să dovedească că ce a promis, face", a transmis Klaus Iohannis de la Cotroceni.
Şeful statului a lansat totuşi şi un avertisment către coaliţia de guvernare, care, într-un singur an, a dărâmat două guverne, subliniid că acum e momentul să lucreze „repede şi bine": „Avem, la un an de la alegerile parlamentare care au fost câştigate de PSD, două guverne PSD eşuate. Acum primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi ştiu cum se face. În continuare invit pe toţi cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată şi noul guvern să se apuce de treabă şi se rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce.