Ce aduce Festivalul Anonimul la Bucureşti: Proiecţie pe Dâmboviţa

| 12 aug, 2014

Festivalul Anonimul. Festivalul Anonimul, care are loc in premiera la Bucuresti, este deschis marti de filmul "The Wonders", in prezenta actritei romane din distributie, Alexandra Lungu.

Program Anonimul. Inclus in Competitia Oficiala Cannes 2014 si distins cu Grand Prix de catre Juriul prezidat de Jane Campion, filmul "The Wonders", cu titlul original "Le meraviglie", regizat de Alice Rohrwacher, este povestea unei familii multietnice de apicultori care incearca sa supravietuiasca in conditii de criza.

Rolul principal, cel al Gelsominei, este interpretat de romanca Alexandra Lungu, care locuieste alaturi de familia sa in Italia inca din 2006. Aceasta a fost descoperita de regizoarea Alice Rohrwacher, in timpul unei ore de religie.

Aflat la cea de-a XI-a editie, Anonimul se desfasoara in premiera, anul acesta, in Bucuresti. Evenimentul, care avea loc in mod traditional in Delta, in localitatea Sfantu Gheorghe, a fost mutat in Capitala, deoarece spatiul desemnat proiectiilor este in renovare.

Directoarea Anonimul, Miruna Berescu, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca in 2015 festivalul va reveni la Sfantu Gheorghe.

Editia de anul acesta a Anonimul se va desfasura intre 12 si 17 august, la Verde Stop si Cinema Studio. Deschiderea va avea loc marti, la ora 21,00.

Printre evenimentele inedite ale editiei se numara o proiectie speciala pe Dambovita, miercuri. Evenimentul este cu intrare libera si prezinta un grupaj de trei filme "Omnibus Anonimul 10" - "Kazimir" de Dorian Boguta, "Un duet" de Andi Vasluianu si "Retur" de Emanuel Parvu.

Arhitectul Teodor Frolu, vicepresedintele Asociatiei "Ivan Patzaichin--Mila 23", partenerul Anonimul in acest demers, a declarat luni ca festivalul "a inceput sa faca parte din traditia Deltei".

Festivalul Anonimul include o selectie de lungmetraje si scurtmetraje, care concureaza pentru premii acordate in urma votului publicului, dar si proiectii speciale si concerte. Printre artistii care vor canta se numara Fine it's Pink, Gojira si Urma.

Sectiunea "Off Romanesc", cu filme autohtone, include titluri precum "O lume noua" de Luiza Parvu si "Sa mori de dragoste ranita" de Iulia Rugina. Sectiunea "Actori in spatele camerei" include proiectia filmului realizat de Asia Argento, "Misunderstood".

Printre lungmetrajele ce concureaza pentru Trofeul Anonimul se numara "The Tribe", al ucraineanului Miroslav Slaboshpitsky, "Remote Control" - de Byamba Sakhya (Mongolia-Germania) si "Casa Grande" - de Felipe Barbosa (Brazilia).

La inchiderea festivalului va fi proiectat filmul "A Most Wanted Man", de Anton Corbijn, ultima productie in care a jucat Philip Seymour Hoffman.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ