CE alocă 3,6 milioane euro pentru 1.000 de lucrători români concediaţi

| 07 mai, 2014

Comisia Europeană a propus să se aloce României 3,6 milioane euro din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru a ajuta 1.000 de foşti salariaţi ai întreprinderii de produse siderurgice SC Mechel Câmpia Turzii S.A şi ai producătorului din aval SC Mechel Reparaţii Târgovişte SRL să îşi găsească noi locuri de muncă.

Propunerea este transmisă spre aprobare Parlamentului European şi Consiliului de miniştri al UE, a informat miercuri site-ul Comisiei Europene, transmite Agerpres.

România a solicitat sprijin din partea FEG în urma concedierii a peste 1.500 de lucrători ai societăţilor Mechel Câmpia Turzii şi Mechel Reparaţii Târgovişte din regiunea Cluj, România. Concedierile au fost consecinţa creşterii concurenţei din partea unor producători de produse siderurgice din alte părţi ale lumii.

Măsurile cofinanţate de FEG ar ajuta 1.000 de lucrători să îşi găsească noi locuri de muncă, oferindu-le orientare în carieră şi evaluarea competenţelor, formare profesională, sprijin pentru antreprenoriat şi diverse tipuri de indemnizaţii. Una dintre măsurile emblematice va consta în acordarea de sprijin unui număr de 250 de lucrători pentru a înfiinţa o întreprindere cooperativă care va produce echipamente sportive.

Costul total estimat al pachetului de măsuri este de 7,14 milioane euro, din care FEG ar urma să pună la dispoziţie jumătate.

'În UE, fabricarea de produse siderurgice finite şi semifinite a fost grav perturbată ca urmare a intensificării concurenţei din partea unor ţări din afara UE, în special din partea Chinei. Propunerea de astăzi ar contribui la pregătirea a aproximativ 1.000 de foşti lucrători siderurgişti din regiunea Cluj, România, pentru noi oportunităţi de angajare sau pentru a-şi înfiinţa propriile întreprinderi', a declarat László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune.

În ceea ce priveşte sectorul produselor siderurgice finite şi semifinite, UE a înregistrat în ultimii ani o creştere substanţială a importurilor şi, totodată, o scădere relativă a exporturilor, ceea ce a dus la exercitarea unor presiuni, la nivel internaţional, asupra competitivităţii industriei siderurgice din UE şi la restructurarea sectorului, care a atras după sine pierderea multor locuri de muncă.

Potrivit Comisiei Europene, ambele societăţi afectate au aparţinut grupului siderurgic rus Mechel. La sfârşitul anului 2011, acest grup s-a confruntat, în cadrul operaţiunilor sale din România, cu dificultăţi financiare ca urmare a pierderilor cauzate de preţurile nefavorabile de pe pieţele europene ale oţelului, situaţie legată de creşterea preţurilor deşeurilor feroase şi de scăderea cererii de produse finite. Societatea Mechel Câmpia Turzii a instituit o serie de măsuri vizând reducerea costurilor cu personalul. Aceste măsuri nu au dus însă la remedierea dificultăţilor financiare ale întreprinderii, care a decis să iniţieze concedieri colective.

Concedierile afectează, în principal, oraşul Câmpia Turzii şi regiunea din jurul acestuia, situate în partea de sud-est a judeţului Cluj, în nord-vestul României. Din punct de vedere socio-economic, regiunea Câmpia Turzii se caracterizează prin niveluri scăzute ale veniturilor şi printr-o slabă diversificare a activităţilor economice. Aproximativ jumătate din populaţia în vârstă de muncă din Câmpia Turzii lucrează în sectorul industrial. Societatea Mechel Câmpia Turzii a fost cel mai mare angajator din zonă, având 1.837 de salariaţi (în iunie 2012), adică aproximativ o treime din numărul total al salariaţilor din regiune.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a propus crearea unui fond pentru ajutorarea persoanelor nevoite să se adapteze la consecinţele globalizării. De la începutul activităţii sale în 2007, FEG a primit 132 de cereri. Au fost solicitate fonduri în valoare de aproximativ 500 de milioane euro pentru sprijinirea a peste 106.000 de lucrători. Un număr din ce în ce mai mare de state membre depun cereri de alocare de fonduri prin FEG, cu scopul de a sprijini lucrătorii concediaţi dintr-un număr tot mai mare de sectoare. Numai în 2013, contribuţia FEG s-a cifrat la peste 53,5 milioane euro.

Fondul a fost menţinut pentru perioada 2014-2020, ca expresie a solidarităţii UE, iar modul său de funcţionare a fost ameliorat. Domeniul de aplicare al fondului a fost extins pentru a include lucrătorii concediaţi din cauza crizei economice, dar şi lucrătorii cu contract pe perioadă determinată, persoanele care desfăşoară activităţi independente şi tinerii care nu sunt încadraţi profesional sau care nu urmează un program de educaţie sau de formare din regiunile cu un nivel ridicat al şomajului în rândul tinerilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ