Ce ar putea să înveţe Crin, Udrea şi Iohannis de la Mircea Diaconu

Deşi discuţiile dintre PNL şi PDL sunt în plină desfăşurare, vorbindu-se inclusiv despre o fuziune între liberali şi democrat-liberali, până în prezent există o serie întreagă de necunoscute care ar putea complica viitorul unei astfel de construcţii politice.

În primul rând, pe lângă PNL şi PDL, în opoziţie mai sunt şi PMP şi FC, partide ale căror statul în raport cu viitorul pol al forţelor de drepta este încă incert. Din acest punct de vedere, este din ce în ce mai clar că partidele conduse de Eugen Tomac şi Mihai Răzvan Ungureanu vor fi invitate oficial la negocieri abia după formarea alianţei dintre PNL şi PDL. Însă, cea mai mare necunoscută din prezent este legată de nominalizarea unui candidat comun, situaţie care poate zădărnici eforturile dreptei de a se unifica.

Indiferent de ce au declarat în ultimele zile Crin Antonescu, Klaus Iohannis sau Vasile Blaga, orgoliile existente în rândul liderilor din opoziţie sunt încă mari, în ciuda dezastrului reprezentat de alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate duminică. Dincolo de retorică, în final orice analiză sociologică precum cea pe care Antonescu şi Blaga o vor face va fi egală cu zero în faţa unor negocieri politice care se anunţă a fi foarte dure şi de durată. De asemenea, mai trebuie avute în vedere şi ambiţiile prezidenţiale ale Elenei Udrea, care după ce în ultimele luni a vorbit despre unificarea dreptei, acum a declarat că PMP-ul nu se va alătura PDL-ului şi PNL-ului. În final, neînţelegerile existente ar putea conduce la menţinerea scindării dreptei din cauza unor orgolii meschine specifice unor oameni politici care, în ciuda mesajului transmis de electorat, continuă să viseze.

Pentru a înţelege cât de absurd este comportamentul acestor politicieni poate că ar fi util să ne uităm la ce a declarat vineri, după ce s-a prezentat la BEC pentru a lua în mod oficial act de poziţia pe care a câştigat-o la vot, proaspătul europarlametar Mircea Diaconu. Întrebat de jurnalişti daca va candida la Preşedinţie, el a răspuns negativ, precizând că acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare şi de partide. În schimb, maestrul a adăugat că "fiecare ar trebui să-şi vada lungul nasului, eu mi-l văd"

Atitudinea fostului senator este cu atât mai interesantă cu cât domnia sa a reuşit să dea în alegerile de duminică glas unei categorii aparte de alegători, care s-au săturat de modul în care se face politică în România. Dacă ar fi vrut, maestrul ar fi putut exploata cu succes valul de popularitate de care se bucură în prezent, având şanse reale la funcţia supremă în statul român. În schimb, Mircea Diaconu a ales varianta cea mai normală din punctul de vedere al bunului simţ caracteristic domniei sale, el dând încă o lecţie de comportament clasei politice din România în general, şi lui Crin Antonescu, în special.

În contrapondere, multitudinea de lideri ai dreptei vor continua să se certe mai mult sau mai puţin deschis pe marginea viitorului unei alianţe pe care toţi vor să o conducă, dar care în final se poate dovedi un eşec electoral comparabil cu cel de duminica trecută. Însă, până atunci, ei vor continua să creadă în şansele inexistente de a învinge un candidat susţinut de o majoritate stabilă şi validată încă o dată de români.