Ce face Dragnea in inchisoare? Dezvaluiri: "Incearca sa nu se uite la televizor"
Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, spune că a vorbit cu fostul său șef de partid, Liviu Dragnea, și că acesta a rămas „un om foarte puternic şi foarte curajos”.
Ștefănescu a dezvăluit că Dragnea evită să se uite la televizor. Aceasta, în condițiile în care Viorica Dăncilă a preluat conducerea partidului și mai mulți lideri ai PSD l-au criticat și l-au acuzat pentru rezultatul slab la alegerile europarlamentare.
„Eu sper ca ai noştri colegi să nu se delimiteze de el şi să nu uite că în acest partid foarte mulţi au căzut la datorie în bătălia pe care am dus-o noi pentru democraţie şi împotriva sistemului paralel. Sunt foarte mulţi colegi acre au suferit. Sunt foarte mulţi colegi în ţară la momentul de faţă care suferă. Sper ca partidul să nu uite că în această bătălie foarte cruntă mulţi dintre colegii noştri au suferit împreună cu familiile și copiii lor. Este obligatoriu să nu uităm”, a spus Codrin Ștefănescu la Antena3.
Întrebat dacă Liviu Dragnea a fost șocat de delimitarea unor lideri din PSD, Ștefănescu a spus: „Probabil”.
El a adăugat că Liviu Dragnea încearcă să nu se uite prea mult la televizor: „Presupun că nu se uită tocmai din acest motiv şi încearcă, ca orice om aflat la mare suferinţă şi la mare anaghie - şi ştim foarte bine că e un deţinut politic în acest moment, pentru că dosarul său a fost o mizerie de la un cap la altul, cusut cu aţă albă de la un cap la altul şi toţi ştim în partid lucrul ăsta. Ştie tot electoratul nostru. Vă daţi seama, prinzi anumite sentimente când vezi că se întâmplă lucruri ciudate în partidul pe care îl conduci şi l-ai dus la victorie de cel puţin două ori într-un moment în care România avea nevoie de patrioţi, de un mesaj de unitate, de românism în primul rând. Credeţi-mă că nu cred că se uită la televizor foarte des, încearcă să nu se uite”, a spus Codrin Ștefănescu.
De altfel, el a adăugat că a încercat să nu-i dea vești proaste lui Liviu Dragnea.
„ Mi-a zis că este puternic, că este demn şi că îşi duce mai departe crucea până la capăt. Asta e tot ce pot să vă spun public”, a mai spus el.
Ștefănescu a adăugat că îl va vizita la închisoare, după ce expiră perioada de carantină.
„În momentul în care va putea primi vizite pentru că acum este în carantină, am să mă duc cum m-am dus şi la Năstase, cum m-am dus şi la Costică Niţă, cum nu m-am delimitat de Olguţa Vasilescu cu cătuşele la mâini, cum nu m-am delimitat de Ionel Arsene câmd a avut cătuşe la mâini, nu m-am delimitat de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu şi mulţi colegi de-ai noştri care de-a lungul timpului au fost vânaţi şi hărţuiţi pe singurul motiv că sunt membri PSD.
Sistemul a considerat că acest partid naţionalist cu mesajul lui naţionalist şi patriot trebuie închis. Partidul a trecut prin momente grele şi pe vremea lui Victor Ponta, când a fost chemat şi el în anchetă cu familia, cu mama. Nu uităm lucrurile astea. Ponta văd că uită acum prin ce a trecut. Noi nu uităm pentru că am fost solidari în momentele respective şi sper să fim solidari până la capăt pentru că în momentul de faţă situaţia în partid rămâne aceeaşi. Avem acelaşi număr de primari care sunt vânaţi”, a mai spus Ștefănescu.