Ce înseamnă dacă un bărbat are SÂNI
Unii bărbaţi au ghinionul să depună grăsime în zona pieptului, ceea ce are un efect mai mult decât inestetic. Dar află ce boală poate fi de vină când un bărbat are sâni.
Ginecomastia este o boală hormonală care afectează unii bărbaţi, având ca rezultat apariţia sânilor, lipsa părului corporal şi altele.
Apariţia sânilor la bărbaţi şi ginecomastia poate fi cauzată fie de scăderea cantităţii de testosteron din sânge, fie de creşterea nivelului de estrogen.
Dacă un bărbat are sâni în perioada copilăriei sau pubertăţii, se poate să fie din cauza schimbărilor hormonale şi totul să se regleze de la sine în maxim doi ani.
La adulţi, ginecomastia poate fi cauzată de mai multe tipuri de factori.
Unele medicamente şi tratamente pot cauza un dezechilibru hormonal la unii bărbaţi: tratamente pentru mărirea prostatei, medicamente împotriva cancerului de prostată, steroizii anabolizanţi luaţi de culturişti şi unii sportivi, medicamente împotriva HIV/SIDA, diazepam, unele antibiotice, antidepresive, cimetidina pentru ulcer şi unele medicamente prescrise pentru boli cardiovasculare.
Boli care cauzează apariţia sânilor la bărbaţi adulţi
Hipogonadism - orice boală care afectează glande ca testiculele sau pituitara pot determina apariţia ginecomastiei.
Îmbătrânirea- mai ales dacă este vorba de bărbaţi supraponderali, vârsta poate determina schimbări hormonale.
Mai multe, pe unica.ro.