Ce mai spui despre buget acum, domnule Băsescu?

| 19 dec, 2013

După ce șeful statului a ieşit zile la rândul şi a spus că bugetul e rău, Traian Băsescu a pierdut acum un instrument important de șantaj și a dat dovadă de slăbiciune în relația cu USL.

Președintele Traian Băsescu a promulgat legea bugetului de stat. Desigur, după ce a amenințat că o retrimite la Parlament și cu o întârziere considerabilă. Dar este important că lucrurile s-au clarificat și, după ce șeful statului a ieşit zile la rândul şi a spus că bugetul e rău, Băsescu a pierdut acum un instrument important de șantaj și a dat dovadă de slăbiciune în relația cu USL.

Dincolo de încercarea de a pune presiune și de a bloca proiectul bugetului doar pentru a genera haos politic, președintele a luat decizia matură ca, înainte de Crăciun, să permită aplicarea bugetului pentru 2014, astfel fiind posibilă acordarea beneficiilor suplimentare românilor și evitarea unei situații catastrofale, în care instituțiile de bază din țară ar fi rămas fără finanțare.

Traian Băsescu a dus România de această dată prea aproape de marginea prăpastiei. Fie din lipsă de responsabilitate sau din rea-voință politică, președintele a încercat să șantajeze Parlamentul și Guvernul amenințând cu trimiterea legii înapoi pentru a fi revotată. O astfel de atitudine este una extrem de periculoasă și ar trebui găsite soluții legislative pentru evitarea unor astfel de situații limită. Este inadmisibil ca o ţară întreagă și toate instituţiile să stea la cheremul lui Băsescu, care care face uz de tertipuri pentru a întârzia proiecte importante și pentru a câștiga capital de imagine.

Probabil din teamă privind consecințele pentru țară și reacțiile din exterior, președintele a decis să facă pasul decisiv și să renunțe la planurile sale de a ține bugetul blocat. Există unele lucruri cu care un lider care ține la România nu ar trebui să se joace, dar, din păcate pentru caracterul său, Traian Băsescu a trecut de mult această limită. În ochii românilor, președintele a suferit o dublă înfrângere deosebit de dură – pe de-o parte a dovedit că nu este capabil să acționeze într-un mod responsabil, prin care să ofere țării stabilitate, pe de altă parte a dat dovadă de slăbiciune prin faptul că a pornit un război pe care oricum urma să-l piardă.

După toată această perioadă de bruscări ale regulamentelor și normelor democratice, după ce “cucul” a cântat în fiecare seară că bugetul nu este bun, se pare că Traian Băsescu a trebuit să accepte că este capabil doar să dea din “plisc”. Bugetul a trecut – ce mai spui despre buget acum, domnule Băsescu?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 dec, 2013
leni
Care e IQ-ul obisnuit al cititorilor dvs.?
Domnul Băsescu a spus foarte clar că motivul pentru care nu semnează bugetul îl constituie acciza la carburanți. Din moment ce domnul Ponta a înțeles acest punct de vedere și a renunțat la acciză, domnul președinte a semnat bugetul. E evident că dvs. încercați o manipulare, dar o faceți extrem de stângaci și neprofesionist. Mă-ntreb pe ce IQ al cititorilor obișnuiți vă bazați, îndeobște? Sub 80 cred că merge! De la 100 în sus, numai dacă-i plătiți ... Dar dacă vă dă domnul Ponta fonduri, de ce nu?
19 dec, 2013
Bercu
Autorul ?
Daca autorul comentariului este raspunzator si isi asuma consecintele , autorul articolului de ce nu are verticalitatea de a-l semna , asumandu-si consecintele tâmpeniilor pe care le contine acest articol?
19 dec, 2013
Esti dobitoc
Bercu Basitul
Berca esti dobitoc ca oricare basist; autorul are si numele, ba si fotografia la inceputul articolului. Dar in dosul lui Basescu este intuneric si tu n-ai cum sa vezi...
19 dec, 2013
DELMIHAY
VREI SA CASTIGI UN BAN IN PLUS?
Dorim sa conlucram cu persoane care vor sa lucreze de acasa ( freelanceri ) pe calculator.
Despre ce este vorba?!
Te
înscrii în cadrul Campaniei MailDirect - prima si singura platformă din
Romania care foloseste Email Marketing-ul in mod legal - primiţi zilnic
e-mailuri pe care trebuie sa le deschideţi...si banutii se aduna.
Inca nu te-am convins? Primesti 10% din castigul intregii tale echipe!
Înscrie-te pe link-ul următor şi începe să câştigi bani chiar din acest moment.
Fa
bani de acasa!! Inregistreaza-te:
://www.maildirect.ro/inregistrare....
PRIMESTI 6$ AUTOMAT LA INREGISTRARE!!!8

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ