Ce monstru se ascunde în centrul galaxiei noastre

În momentul în care era activă, în urmă cu aproximativ 2 milioane de ani, această gaură neagră înghiţea cantităţi enorme de materie şi elibera jeturi puternice de energie.

"Dacă am fi putut să o vedem acum 2 milioane de ani, cerul nopţii ar fi arătat cu totul diferit", spune Philip Maloney de la Universitatea Colorado, co-autorul acestui studiu despre uriaşa gaură neagră. "Pe atunci gaura neagră din centrul Căii Lactee a fost poate de 10 milioane de ori mai strălucitoare decât în prezent", a mai adăugat el, citat de Agerpres.

Pe măsură ce gaura neagră supermasivă atrăgea materie, această materie se agrega într-un disc în jurul găurii negre, se încălzea şi începea să strălucească. Atunci când o cantitate mai mare de materie este atrasă în disc, energia este eliberată sub forma unor şuvoaie de particule strălucitoare, perpendiculare pe rotaţia găurii. 

Dovezile activităţii acestei găuri negre, pe care astronomii au botezat-o Sagittarius A* sau, pe scurt, Sgr A*, pot fi urmărite prin intermediul unei emisii de unde radio proprii. Acest semnal radio este în prezent tăcut, conform Discovery News, o "vacanţă" faţă de anii agitaţi în care gaura neagră era activă şi se hrănea cu gaze cosmice, praf şi ocazional cu stele şi planete care ajungeau prea aproape ca să mai poată scăpa de uriaşa sa atracţie gravitaţională.

Pentru a afla când a fost ultimul semnal radio pornit din centrul galaxiei, cercetătorii şi-au orientat atenţia spre misteriosul filament strălucitor de gaze cosmice denumit Curentul lui Magellan, ce reprezintă o lungă panglică de gaz ce se întinde, aproape pe jumătate, în jurul galaxiei noastre, Calea Lactee. Noile observaţii realizate cu telescopul Hubble au indicat că o mare parte a acestui curent de gaz provine din Norul Mic al lui Magellan, fiind rupt din acesta în urmă cu două miliarde de ani, conţinând şi o parte mai mică provenită, mai recent, din vecinul său mai mare, Norul Mare al lui Magellan. Norii lui Magellan sunt două galaxii pitice ce orbitează în jurul galaxiei noastre.

"Radiaţiile ultraviolete rezultate din ejecţiile găurii negre au energizat hidrogenul gazos din Curentul lui Magellan, (despărţind protonii şi electronii din atomii de hidrogen), iar prin urmare Curentul lui Magellan a început să emită propriul tip de radiaţii specifice (în urma recombinării dintre protonii şi electronii separaţi). Nivelul de emisii H-alpha, distanţa la care se află cele mai strălucitoare proţiuni ale Curentului lui Magellan de centrul galaxiei noastre, precum şi rata de răcire a Curentului de-a lungul timpului", se potrivesc de minune, conform lui Greg Madsen de la Universitatea Cambridge, participant la studiu.

Astfel, conform teoriei susţinută de acest studiu, Curentul lui Magellan reprezintă principala dovadă a unei erupţii masive, de o forţă de neimaginat, produsă din centrul galaxiei Calea Lactee pe când strămoşii noştri abia învăţau să se folosească de pietre pe post de unelte. Când ridicau ochii spre cer, noaptea, ei ar fi văzut un "foc de artificii" la un nivel cu adevărat galactic.