Ce nouă Revoluție se pregătește în Învățământ. Vezi de ce este bine!

| 07 apr, 2014

Premierul Victor Ponta și ministrul Educației Naționale Remus Pricopie au făcut o serie de anunțuri importante la cea de-a VII-a Conferinţă pentru Educaţie a Băncii Mondiale, cu tema “Consolidarea sistemelor de educaţie copiilor pentru asigurarea unui proces de învăţare eficient”.

Evenimentul organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, UNICEF şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă a reprezentat o bună oportunitate pentru cei doi lideri guvernamentali să abordeze schimbările din educație, începând cu asumarea de către România a strategiei de scădere a vârstei la care începe învățământul obligatoriu. Mai exact, este vorba despre tendința la nivel european de scădere a vârstei la care copiii sunt înscriși în grădinițe și creșe, în acest moment mergându-se către pragul de 5 ani.

Ministrul Remus Pricopie a declarat în trecut că măsura, care va fi aplicată din 2015, este destinată mai ales procentului de 2% dintre copiii care nu sunt cuprinși în învățământul preșcolar. Așadar, 98% dintre preșcolarii de 5 ani sunt deja implicați într-o formă instituțională de educație.

Cea mai importantă schimbare în acest sens – o adevărată revoluție în învățământ – va fi faptul că durata învățământului obligatoriu va crește de la 10 la 11 ani – Ordonanța de Urgență nr. 1/2011 privind modificarea Legii Educației Naționale deja specifică detaliile acestui pas.

Există o serie de avantaje clare ale acestei decizii. De exemplu, tinerii părinți s-ar putea ocupa mai ușor de carieră și de activitățile zilnice, în condițiile în care copiii ar putea sta pe timpul zilei la grădiniță sau creșă. De asemenea, interacțiunea timpurie dintre cei mici i-ar ajuta pe aceștia să se integreze mai bine în colective. Asta ca să nu mai vorbim despre efectele pozitive asupra performanței școlare a tinerilor, datorată pregătirii suplimentare și din timp, fiind optimizate șansele de împlinire a potențialului individual.

Din ce în ce mai multe ţări din regiunea regiunea Europa şi Asia Centrală apreciază că educaţia timpurie a copiilor reprezintă un pas determinant în stabilirea parcursului şcolar şi doresc să extindă sistemul educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 3-6 ani în pregătirea preşcolară. În acest sens, obiectivul principal al conferinţei a fost acela de a asigura un forum de discuţii legate de importanţa educaţiei timpurii, ca bază a parcursului educațional, în special pentru copiii defavorizaţi.

Conferința de luni arată că relația Ministerului Educației cu Banca Mondială este una productivă. Anul se lucrează la nivelul Guvernului la cinci strategii în educație, iar trei dintre ele sunt dezvoltate în parteneriat cu BM. Vorbim despre strategia pentru scăderea numărului de copii care părăsesc şcoala, strategia Lifelong learning, cea pentru creşterea participării în învăţământul superior, strategia de competitivitate și strategia pentru infrastructura educaţională.

Reprezentanții Guvernului actual au subliniat cu mai multe ocazii că prioritățile Executivului sunt Educația și Sănătatea. Într-adevăr, datele arată că 250 de milioane de euro au fost alocate anul acesta pentru infrastructură școlară – reabilitarea și modernizarea școlilor. Următorul ciclu, de 600 de milione de euro, este pentru grădiniţe şi creşe. În jur de 200 de milioane de euro vor fi de asemenea disponibili pentru tranziţia de la şcoală la liceu.

Mai mult, au fost achiziționate 600 de microbuze școlare noi pentru elevii navetiști, iar pentru 680.000 de elevi din România se asigură gratuit rechizite, în valoare de peste 16,5 milioane de lei.

Nici frații noștri de peste Prut nu au fost lăsați deoparte. România sprijină anul acesta Republica Moldova cu circa 20 de milioane de euro, bani solicitați de Guvernul moldovean pentru rezolvarea problemelor urgențe din grădinițe.

Toate aceste eforturi bugetare, susținute și de fondurile europene accesate prin cofinanțare, sunt un sprijin important pentru generația tânără. Când vorbim despre copiii din România, vorbim despre viitorul țării. Iar capacitatea celor mici de a se adapta la noile realități tehnologice, de a folosi computere și smartphone-uri, de a învăța mai repede și mai mult reprezintă principala speranță că vom putea spune într-o zi că trăim într-un stat cu adevărat modern și occidental.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 mai, 2014
CORINA
NUMAI MINCIUNI DIN PARTEA MINISTRULUI EDUCATIEI SI A LUI PONTA.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ