Ce nu ştiai despre taina BOTEZULUI! Preoţii se feresc să spună ASTA

| 23 mar, 2014

Cel mai practicat ritual de exorcizare simplu se numeste “Botezul“. Botezul in sine cuprinde si aspectul eliberarii de pacat si de sub influenta celui care l-a instigat, diavolul.

Exorcismul este un ritual religios folosit pentru a scoate demoni sau spirite malefice dintr-o persoana posedata, sau chiar dintr-un anumit obiect. Multe culturi practicau asemenea rituri, inca din cele mai vechi timpuri si inca de inaintea aparitiei crestinismului, scrie descopera.org.

Citeste si: CARE SUNT PREOŢII care ştiu să facă BOTEZUL corect: ce trebuie să aibă la vedere

Cel mai practicat ritual de exorcizare simplu se numeste “Botezul“. Botezul in sine cuprinde si aspectul eliberarii de pacat si de sub influenta celui care l-a instigat, diavolul. Exista si alte practici bisericesti care pot inlaturara influentele nefaste, cum ar fi apa sfiintita si postul, care inca in Biserica primara era legat de izbanda asupra diavolului.

Istoria Botezului

Taina Sfântului Botez a fost instituită de însuşi Mântuitorul, când, înainte de înălţarea Sa la cer, a zis Sfinţilor Apostoli: "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Matei 28, 19-20), potrivit ziaruluilumina.ro.

Citeşte şi: TREI ZONE vor supravieţui în urma ASTEROIDULUI care va lovi PĂMÂNTUL. VEZI care sunt şi cum poţi ajunge la el

Una dintre consecinţele imediate ale Botezului este iertarea păcatelor. Prin Botez sunt iertate toate păcatele săvârşite înainte, dacă este vorba de o persoană adultă, dar accentul este pus pe păcatul originar săvârşit de protopărinţii noştri. Până la venirea lui Iisus Hristos toţi oamenii se năşteau, dar şi vieţuiau sub apăsarea păcatului strămoşesc până la sfârşitul zilelor lor. Nu trebuie să uităm că păcatul strămoşesc a avut ca urmări moartea şi izgonirea din Rai. Dar prin venirea Mântuitorului şi prin instituirea Tainei Botezului, fiindu-ne iertat păcatul strămoşesc, ne este redată viaţa şi uşile Raiului sunt din nou deschise, ca oricine crede în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu adevărat şi se uneşte cu El prin Taina Sfântului Botez să poată dobândi Împărăţia cerurilor.

Citeşte şi: Descoperire ISTORICĂ care schimbă TOT ce ştiam despre limbile vorbite pe Pământ

Tag-uri: botez, Exorcizare
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

66 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 mar, 2014
Radu marian
sihastru
Biserica sa inteleaga un lucru si anume ca oamenii sunt liberi sa-si aleaga propria credinta fara sa fie constransi,asa ceva este de neconceput.Si mai este ceva asa cum eu platesc taxe si impozite,lurand in mediul privat asa si Biseria Ortodoxa Ropmana sa faca bine sa-si plateasca taxele la stat,Este de neconceput sa dai salarii la preoti si ei cu nerusinare sa-ti ia bani pentru Nunti, Botezuri ,inmormantarti.In ce tara traim ?
23 mar, 2014
Contabil
Iti spun eu cum e cu salariul amicului meu, popa de cartier. 10 ani vechime, 1800 lei, la care se adauga 9 ore ca prof de religie, adica 600 lei si cel putin 2000 lei/ luna contributia enoriasilor. In perioadele cu nunti sare de 6000 lei/luna numai din asta iar pentru un botez incaseaza un onorariu fix de 1000 lei. Venitul lui lunar mediu este de 7000 lei, asa ca lasa-ma cu prostiile. Esti un popa spion pe net care s-a dat de gol cu minciuna. Ai grija ca ii tin contabilitatea intr-o afacere, asa ca ii stiu tot venitul, si suplimentar si de la stat. Doar numele e confidential si ma tin de cuvant.
23 mar, 2014
Mama
Superstitii
O practica religioasa aflata pe duca in mediile cu mai multa scoala. In rural se poarta, dar la oras a scazut interesul. Dintre toate prietenele mele cu copii mici, doar 4 si-au botezat odraslele de gura echipei de rubedenii de la tara. Ar trebui sa ai jumatate de creier lipsa ca sa mai crezi in toate superstitiile astea acum, in secolul al XXI-lea. E posibil sa ridic aici o sumedenie de popi la comentarii contra, dar nu ma intereseaza. Ma bucur cand vad ca oamenii renunta la religie fara sa priveasca inapoi. Omenia nu tine de superstitii, iar moralitatea nu coincide cu lumea religioasa. Dimpotriva!
23 mar, 2014
Eter
Bine zici.Din pacate oile nu pot intelege mai mult decat o fac in acest moment.iar asta se reflecta in starea natiunii,in educatie si economie.
23 mar, 2014
suharau
Botezul
Probabil ca nu ati primit o educatie religioasa .Este o mare problema pt dvs ! Mai bine nu stiti sa scrieti decat sa nu aveti cunostinte minime de religie ! Mai bine va lipsea un oicior sau o mana decat sa nu stiti de Dimnezeu si de Iisus ca fiu al Lui. Oare se cautati pe Pamant ?
23 mar, 2014
@Botezul
Raspuns.......
Aveti o atitudine fundamentalist religioasa. Sunteti un adevarat pericol pentru cei din jur, care nu va impartasesc opiniile. Am mai multe cunostinte despre religie decat dumneavoastra... adica o facultate de istorie si un master pe un subiect ce implica inclusiv religiile. Ca fapt divers, va spun ca sa stiti ce stiu si istoricii impartiali. Iisus, ca fiu al vreunui zeu suprem, nu a existat niciodata si nu exista nicio dovada a existentei lui din timpul presupusei sale vieti. Biblia de astazi este o recenzie a mai multor carti ce alcatuiau mitologia iudaica, iar personaje cu o poveste similara cu cea a lui Iisus au tot existat in istorie antica a omenirii. Documentati-va si iesiti din intunericul religios. E pacat sa va pierdeti mintile traind cu pevesti de adormit copiii si de indoctrinat adultii. Pana la urma e vina dumneavoastra ca nu va informati. Aveti internet, de ce nu o faceti. Urmariti documentarul "Mesia Cezarului: Conspirația romană care l-a inventat pe Isus". Poftiti si link-ul:
http://www.youtube.com/watch?v=b6HUn647U6c
Un documentar pertinent si foarte bine facut. Un lucru este clar. Religiile sunt cele mai mari tepe ale tuturor timpurilor.
25 mar, 2014
andreia
Putina carte, va rog
Ce pacat totusi ca nu distingeti intre SUPERSTITIE, care isi are originea in vrajitorie (si aici as adauga, multa lume face marea greseala de a lua in deradere sau chiar MAI RAU, a nega existenta "energiilor negative", cunoscute si sub numele de "diavol", fapt ce aduce mare satisfactie celor ce au astfel de afiliatii, pentru ca asta le permite sa practice in deplina libertate) si RELIGIE, centrul dezvoltarii culturii si civilizatiei. Se pare ca e totusi adevarat proverbul "tiganul cand se vede imparat, il omoara intai pe tata-su"(fara vreo jignire la adresa celor de alta etnie). Se pliaza perfect pe societatea actuala: biserica a ajutat la imbogatirea culturii si la civilizarea populatiei, iar acum populatia nu doar ca se face ca a uitat, ba chiar se razvrateste impotriva ei. Mare rusine.
04 apr, 2014
el.grig.
Da, daca dumneavostra va considerati un fel de amiba, renuntati la religie. "Homo religiosus "nu este o inventie "a popilor".
Fara sa vrem, suntem trup si inca ceva.Unii denumesc acel ceva-''spirit''. Altii mai sofisticati ii spun -"suflare de viata''. Altii ii spun -"suflet". Cu toata predispozitia spre negare, cred ca realizati ca noi, oamenii,nu suntem numai trup. Mai exista si "altceva". Si ca acel ''altceva''ne face sa luam decizii bune sau rele, sau ne indeamna sa ne intrebam de unde venim, cine suntem, si incotro mergem.Si, chiar fara sa ne dorim, ne dam seam ca suntem niste''creaturi". Insasi faptul ca o femeie ne-a nascut, si ne-am format incet-acolo, inauntrul ei, este ceva dincolo de intelegere. Ne este de ajuns sa privim in jurul nostru si ,fara sa vrem, deducem ca Lumea asta mare, are un Creator. Si... ajungem sa ne intrebam, volens-nolens, cum este acest Creator, unde este, si de ce eu, entitatea X, exist. Dar acest fenomen se intampla numai daca am depasit stadiul de amiba. ''Religia" nu este o scorneala. Suntem programati sa fim asa -"homo religiosus."Si... imi pare rau pentru dumneavoastra, dar nimeni nu poate sa viruseze acest program.
23 mar, 2014
Sunteti praf
ma
Sunteti PROSTI cu P mare , Mai invatati si apoi atacati biserica, pui de naparci ce sunteti, vai de voi mass-media!!!
23 mar, 2014
geana harry florin
Vad ca nu ai identitate..te poti numi tu pui de napaprca?, daca ai sange in vene...spune cum te numesti indoctrinat capusat religihot ce esti.
04 apr, 2014
BULL
NO SHIT...Zi zau cu limba scoasa si te cred...
23 mar, 2014
Maria
Botezul nu ste un ritual de exorcizare. Cunoaştem din biblie şi anume
din 1 Petru 3:21b că : ....''botezul, care nu este o curăţire de intinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu,prin înviera lui Isus Hristos.''
23 mar, 2014
ecologic
Botezul este INCRESTINARE (ca un om sa faca parte din TRUPUL LUI HRISTOS) . pacatele se iarta prin marturisire, Lui Dumnezeu si unul -altuia ... COPIII MICI AU CUGETUL CURAT. Foarte , foarte putini oameni mari au UN CUGET CURAT. Sa nu uitam ca NASTEREA DIN NOU este conditia mantuirii.
23 mar, 2014
anna
Un popa care fura si curveste cum poate boteza , astia sant aiureli , cum vine Duhul Sfant peste o fiinta ?
Numai un om cu mintea ingusta poate crede aa ceva
25 mar, 2014
L E
scriu ot Mos Craciun: subiect : divinitaatea
uita te la tine ce faptura minunata te a facut Dumnezeu care este in fiecare strop de roua, in fiecare molecula;
uitate la minunatiile pamintului;
toate suntem asa limitati, vom trai niste ani si apoi?
numai Dumnezeu e vesnic si poti fi si tu daca IL alegi ca sa fii mintuit si iertat depacte prin Jertfa Domnului ISUSau fost facute de EL prin EL si pentru EL;

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ