Ce obligaţii au părinţii care pleacă la muncă în străinătate, începând de astăzi

| 03 oct, 2013

Părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă copiii minori acasă sunt obligaţi să desemneze o persoană majoră din familie, care să se ocupe de întreţinerea acestora pe toată perioada absenţei lor, se precizează într-un act normativ, care a intrat in vigoare astăzi. Dacă aceştia nu vor face acest lucru, atunci vor fi sancţionati cu o amendă cuprinsă între 500 si 1000 lei, scrie avocatnet.ro.

Un act normativ care cuprinde masuri clare privind protectia copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate a intrat astazi in vigoare.

Este vorba despre Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013.

Astfel, potrivit noilor dispozitii, parintii care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii acasa vor fi obligati sa desemneze o persoana care sa se ocupe de intretinerea acestora, pe toata perioada absentei lor.

Mai exact, parintele care exercita singur autoritatea parinteasca sau la care locuieste copilul, care urmeaza sa plece in strainatate pentru a munci, are obligatia de a notifica acest lucru serviciului public de asistenta sociala de la domiciliu, cu minimum 40 de zile inainte de a parasi tara, mentioneaza documentul citat.

In caz contrar acestia risca o amenda intre 500 si 1000 de lei.

Mai mult, in notificarea inaintata catre cei de la asistenta sociala, parintii trebuie sa specifice in grija cui isi vor lasa copilul. Astfel, acestia vor trebui sa desemneze o persoana din familia extinsa (n.r. - rudele pana la gradul IV inclusiv, de exemplu unchi, matusi, veri, bunici), care sa aiba minimum 18 ani si care sa indeplineasca conditiile materiale si garantiile morale necesare cresterii si ingrijirii unui copil, se precizeaza in documentul citat.

De asemenea, instanta va dispune delegarea temporara a autoritatii parintesti catre persoana desemnata de parinti, pe durata lipsei acestora, dar nu mai mult de un an.

La randul sau, persoana careia urmeaza sa ii fie delegata autoritatea parinteasca urmeaza sa-si exprime acordul, personal, in fata instantei, printr-o cerere care va fi solutionata in termen de trei zile de la depunerea acesteia.

Mai departe, instanta se va pronunta printr-o hotarare care va cuprinde mentionarea expresa a drepturilor si indatoririlor care se deleaga si perioada pentru care are loc delegarea.

Odata ce instanta hotaraste delegarea drepturilor parintesti, persoana in sarcina careia cad ingrijirea si cresterea copilului trebuie sa urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situatii de conflict, neadaptare sau neglijenta in relatia cu minorul, se arata in noile reglementari.

Instanta de judecata va comunica o copie a hotararii de delegare primarului de la domiciliul parintilor sau tutorelui, precum si primarului de la domiciliul persoanei careia i se acorda delegarea autoritatii parintesti.

Legea nr. 257/2013 nu reprezinta prima initiativa de acest fel. Anul acesta, parlamentarii au lansat un proiect care prevedea ca parintii care sunt plecati temporar in strainatate si isi lasa copiii acasa trebuie sa nominalizeze o ruda de gradul IV care sa aiba grija de minori. In caz contrar, ar fi primit o amenda de pana la 10.000 lei. Proiectul a fost respins insa de deputati.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ