CE: Prognoza de creștere economică a României în 2014 a scăzut de la 2,5% la 2,2%

| 03 mai, 2013

Comisia Europeană a modificat prognoza privind creşterea economică a României pentru 2014 de la 2,5%, la 2,2%. CE anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) va creşte anul viitor cu 2,2%, confirmând totodată prognoza de plus 1,6% pentru 2013, în linie cu aşteptările FMI şi ale Guvernului.

Comisia Europeană a redus cifra privind creșterea economică a României de anul viitor, de la 2,5% la 2,2% luănd în calcul afectarea evoluției exporturilor de situaţia externă şi de condiţiile dificile de creditare, informează Mediafax.

Comisia Europeană anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) va creşte anul viitor cu 2,2%, confirmând totodată prognoza de plus 1,6% pentru 2013, în linie cu aşteptările FMI şi ale Guvernului, potrivit prognozei economice de primăvară, prezentată vineri de Executivul de la Bruxelles. Pentru anul viitor, FMI anticipează o creştere de 2% a PIB-ului României, potrivit prognozei economice mondiale publicată în aprilie.
În prognoza economică de iarnă, publicată în februarie, CE anticipa pentru România o creştere economică de 1,6% în acest an şi 2,5% în 2014.

Economia României va fi susţinută anul viitor de efectul reformelor structurale adoptate în zona de producţie şi pe piaţa forţei de muncă, estimează Comisia. Principalul motor al economiei va fi cererea internă, atât investiţiile, cât şi consumul privat, în timp ce exporturile vor aduce o contribuţie negativă la creşterea economică, se arată în raportul publicat vineri.

Condiţiile dificile de finanţare şi procesul de dezintermediere prin care trec băncile vor afecta creditul către economie şi vor limita creşterea exporturilor, anticipează CE.

Deficitul de cont curent se va menţine sub 4% din PIB. Anul acesta va fi de 3,9%, iar în 2014 se va situa la  3,8%, estimează CE. Creşterea economică ar putea depăşi estimările în cazul unui an agricol peste aşteptări sau unei bune absorbţii a fondurilor europene.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ