Ce reprezintă conturile din Elveţia ale lui Roşca Stănescu

| 20 noi, 2013

Senatorul Sorin Roşca Stănescu a declarat că cele două conturi despre care ANI susţine că nu le-a trecut în declaraţiile de avere reprezintă donaţii către copiii săi, dintre care una este făcută de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Sorin Roşca Stănescu a fost audiat miercuri de procurorii Parchetului General timp de peste două ore, în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză de fals în declaraţii.

La ieşirea din sediul Parchetului General, Sorin Roşca Stănescu a spus că cele două conturi din Elveţia reprezintă o donaţie făcută în urmă cu mulţi ani pentru băiatul său de Dinu Patriciu şi o altă donaţie depusă de el şi de soţie către fiica lor.

'Am avut o lungă discuţie cu procurorul şef care a preluat ancheta în acest dosar. Am lămurit punct cu punct toate observaţiile făcute de ANI. Am cerut ca această anchetă să se deruleze cât mai repede şi urmează ca în câteva zile să depun documente, care dovedesc că ANI a comis erori în lanţ în acest dosar şi urmează ca procurorul să audieze persoane care pot confirma sau infirma ceea ce am declarat eu', a spus Roşca Stănescu.

'ANI a descoperit că nu am declarat un leu la SIF Oltenia, un leu la SIF Banat Crişana. Urmează să primesc de la aceste societăţi ce este cu leii aceştia. Bănuiesc că este o chestiune din 1990, de când s-au împărţit acele certificate populaţiei şi cine nu s-a înscris automat a intrat într-un SIF cu un leu. Eu nu aveam cum să ştiu de existenţa unor asemenea conturi', a mai spus senatorul.

El a adăugat că nu s-a început urmărirea penală pe numele său şi se va prezenta la Parchet în câteva zile pentru a depune mai multe documente.

Pe 15 octombrie, ANI a sesizat Parchetul General cu privire la săvârşirea de către Sorin Roşca Stănescu a infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece acesta nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea activelor financiare (depozite) deţinute de copiii minori ai acestuia la bănci aflate atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate.

Valoarea totală a activelor financiare nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 franci elveţieni (aproximativ 143.000 euro), potrivit ANI.

ANI a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, având în vedere existenţa indiciilor temeinice privind posibila încălcare de către Sorin Roşca Stănescu a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

Pe de altă parte, ANI susţine că Sorin Roşca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 - 16 aprilie 2013, deoarece a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.

Potrivit ANI, Sorin Roşca Stănescu nu a respectat dispoziţiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, care prevăd: 'Calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ