Ce s-a făcut in lupta cu maidanezii în ultimii 20 şi ceva de ani

Câinii fără stăpân o problemă de sănătate publică

Statisticile sunt îngrijorătoare. Oricât de mult am iubi animalele şi indiferent de umanitatea de care mulţi dintre noi dau dovadă când vine vorba de sufletele câinilor vagabonzi, nu putem nega realitatea şi realitatea nu sună bine deloc. Vorbim de un număr între 10.000 şi 14.000 de cetăţeni care se prezintă la spital cu plăgi survenite în urma muşcăturilor de câini numai în Bucureşti în intervalul 2010 – 2012. Populaţia canină fără stăpân s-ar ridicat la peste 65.000 de exemplare, ne spun statisticile oficiale. Numerele pot fi şi mai mari, pentru că nu s-a investit niciodată într-un „recensământ” al câinilor în principal din cauza lipsei de personal calificat la Direcţiile de Sănătate Veterinară. Raza pe care o haită de câini se deplasează în căutarea hranei sau adăpostului depăşeşte 40 de km.

Cert este că statisticile aşa cum sunt, pictează un tablou sumbru al peisajului urban din Bucureşti. Cifrele cresc şi cazurile sunt din ce în ce mai grave. Cazul copilului de 4 ani, ucis de o haită de 6 câini acum 2 zile, a şocat opinia publică prin cruzimea atacului care contrastează enorm de mult cu inocenţa unui suflet de numai 4 anişori. Media a relatat cu lux de amănunte subiectul şi bine a făcut pentru că atât populaţia cât şi factorii decizionali sunt foarte implicaţi, momentan în rezolvarea problemei. Totuşi nu este singurul caz de acest gen care şochează în ultimii ani şi din păcate în urma unor alte evenimente foarte similare decizia a întârziat să apară.

Alte cazuri grave de atacuri ale maidanezilor

Un alt caz şocant a avut loc în Constanţa acum 5 ani. Atunci o fetiţă de 6 ani a fost ucisă de o haită de câini la marginea oraşului. Copilul a fost găsit cu jugulara sfârtecată după 5 ore de la dispariţie.

În 2006 un cetăţean japonez a murit în urma unei muşcături de câine chiar în Piaţa Victoriei, lăsând o pată mare pe reputaţia internaţională a României. Cetăţeanul nipon avea o vârstă de 68 de ani. În 2011 de această dată, există două cazuri tragice de decese cauzate de muşcături de câini. O femeie de 62 de ani a decedat după ce a fost atacată de o haită de câini la periferia oraşului Baia Mare şi o altă femeie a murit chiar în curtea ADP din Sectorul 5 al capitalei.

Şi 2012 a fost un an sângeros în ceea ce priveşte victimele muşcăturilor de câini. Un copil de 6 ani a murit în judeţul Suceava, un bătrân din judeţul Vaslui, în vârstă de 75 de ani a murit în condiţii similare. Un bebeluş abandonat a fost găsit devorat de o haită de câini pe un câmp din Târgu Cărbuneşti în judeţul Gorj.

Aberaţiile legislative motivul pentru care autorităţile locale nu au făcut nimic să rezolve problema

Legislaţia privind gestionarea câinilor fără stăpân este stricată practic printr-un proiect introdus şi adoptat de către fostul parlamentar Marius Marinescu. Legea pe care acesta a reuşit să o treacă prin parlament stipulează expres interzicerea eutanasierii animalelor de companie. „Art. 7¹. - Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile, constatate de medicul veterinar.” – legea 9/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.

Acest articol a fost singurul motiv de care autorităţile locale au avut nevoie pentru a opri orice program coerent de gestionare a câinilor fără stăpân. Orice primar care declanşa o operaţiune de strângere a câinilor din teritoriu este obligat să respecte acest articol din „Legea Marinescu”, dacă nu, plângerile penale curg de la ONG-urile şi asociaţiile de profil. Unele autorităţi publice locale au hotărât să implementeze programe de sterilizare pentru a împiedica proliferarea câinilor fără stăpân. Soluţia s-a dovedit ineficientă pentru că, aşa cum am specificat mai sus raza de acţiune a haitelor de câini este foarte mare şi fără un program unitar pe întreg teritoriul ţării problema, în loc să fie rezolvată, a crescut şi a devenit după cum am văzut foarte gravă.

Interesant este faptul că în toate statele „civilizate” cum ne place să le spunem, nu există o prevedere care să împiedice eutanasierea câinilor sănătoşi şi mai ales a celor agresivi. Vorbim de sisteme performante care investesc foarte mulţi bani în protecţia animalelor, în poliţia animalelor, și care recurg la eutanasiere deşi au spaţii generoase pentru animalele fără stăpân. Sănătatea publică primează în aceste state şi, oricât de cinic ar suna, interesul economic al municipalităţii este de asemenea mai important decât ţinerea unui câine sănătos dar agresiv în captivitate până la moarte.

Aberaţiile legislative ale domnului Marinescu nu s-au oprit aici. Paradoxal, soluţia care se întrevede la orizont la problema câinilor fără stăpân nu ar fi fost posibilă dacă Marinescu nu ar fi iniţiat un alt proiect de lege în 2007 care, până în ziua de azi, se află în dezbatere parlamentară. Ne dăm seama ce înseamnă lipsa de decizie şi responsabilitate când un proiect legislativ stă în sertarele comisiilor parlamentare timp de peste 6 ani. Marinescu a iniţiat legea cu obiectivul de a da pensionarilor posibilitatea să adopte câini comunitari. Prin amendamente, în mod logic s-a încercat reintroducerea măsurii eutanasierii câinilor dovediţi agresivi, bolnavi sau cei care nu sunt revendicaţi timp de 7 zile.

Ceea ce este cu adevărat aberant este faptul că avem două legi care se bat cap în cap, de asemenea datorită „geniului legislativ” al domnului Marinescu. Ordonanţa 155 din 2001 prevede posibilitatea de a eutanasia câinii după 7 zile în care nu au fost revendicaţi iar legea Marinescu interzice specific acest lucru.

Parlamentul s-a reactivat

Situaţia este clară. Municipalităţile care au rezolvat problema câinilor fără stăpân au încălcat într-un fel sau altul legea. Eutanasierea câinilor fără stăpân, în masă, nu se putea face decât dacă aceştia erau bolnavi terminal şi este greu de crezut că acest lucru este posibil.

Covârşitoarea majoritate a autorităţilor publice locale au respectat legea şi prin urmare s-a scăpat de sub control populaţia canină şi atacurile au cunoscut o creştere în intensitate în din 2007 încoace.

Parlamentul are misiunea de a  modifica propunerea  legislativă 912/2007 în aşa fel încât problema să devină gestionabilă. Proiectul poate fi consultat aici. Puteţi observa în pagina de gardă a proiectului faptul că procesul de adoptare a fost şi rămâne unul anevoios. Retrimiteri în plen, rapoarte suplimentare numeroase şi o declarare de neconstituţionalitate a CCR a făcut ca legislaţia în domeniu să rămână aberantă.

Este foarte posibil ca pe fondul ultimei tragedii petrecute chiar în Bucureşti, în parcul Tei, unde un copil de doar 4 ani a fost ucis de câinii flămânzi şi agresivi, Parlamentul să fie responsabil şi să aducă o soluţie la această veche problemă cu maximă celeritate. Este păcat că a fost nevoie de peste 6 ani de inactivitate şi de peste 8 victime, bătrâni, copii şi femei ca în sfârşit să se ajungă la abordarea pro-activă a problemei de către autorităţi, dar mai bine mai târziu ca niciodată.