Ce să faci ca să nu ai mâinile şi buzele uscate în această iarnă
În fiecare iarnă te confrunţi cu problema buzelor crăpate şi a mâinilor aspre?Frigul şi vântul sunt vinovate pentru pielea foarte uscată, dar dacă apelezi la câteva trucuri simple, poţi scăpa de această problemă. Iată ce trebuie să faci:
Nu-ţi muşca buzele
Tendinţa de a-ţi muşca buzele pentru a îndepărta pielea uscată se poate transforma cu uşurinţă într-un tic. Iar dacă îţi umezeşti des buzele cât timp stai în aer liber, a doua zi cu siguranţă vei descoperi că buzele tale sunt uscate, crăpate şi ustură. Evită acest obicei.
Foloseşte balsam
Înainte de a ieşi afară din casă, aplică întotdeauna un strat generos de balsam de buze. Astfel îţi protejezi pielea delicată a buzelor de efectele nocive ale vântului şi frigului.
Şterge-te bine pe mâini
După fiecare spălare, şterge-te bine pe mâini sau usucă-le în dispozitivul special dacă te afli într-o toaletă publică. Dacă pleci cu mâinile umede, apa care se evaporă treptat face ca pielea ta să fie mult mai predispusă la uscare şi la apariţia aspectului de piele crăpată.
Alege un săpun blând
Săpunurile agresive îndepărtează stratul hidrolipidic al pielii, care are un rol protectorFără această "barieră" naturală a pielii, mâinile tale se pot usca şi pot deveni aspre foarte uşor. Alege un săpun din ingrediente naturale, fără prea mult parfum, care curăţă delicat.
Foloseşte în fiecare seară cremă de mâini
Seară de seară, tratează-ţi mâinile cu o cremă intens hidratantă, care să refacă toate microleziunile apărute de-a lungul zilei la nivelul pielii. Alege o cremă cu glicerină şi uleiuri naturale şi evită-le pe cele care conţin silicon sau ceară. Aplică crema pe pielea proaspăt spălată cu apă caldă şi uşor umedă, apoi masează bine.
Evită dezinfectantele cu alcool
Dezinfectantele pentru mâini pe bază de alcool pot usca excesis pielea. Sunt foarte agresive pentru piele, în special în sezonul rece, când mâinile tale au nevoie de şi mai multă hidratare şi îngrijire.
Poartă mănuşi
Mănuşile îţi protejează pielea de efectele nocive ale frigului extrem. Nu uita să le iei cu tine de fiecare dată când ieşi afară, dacă vrei mâini catifelate şi frumoase.
.