Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănanci MĂSLINE
Luiza Popa
|
10 iun, 2014
Măslinele crude pot fi puțin mai greu de găsit, deși acelea prelucrate și încălzite se găsesc peste tot. Acest lucru nu îi ajută foarte mult pe cei care adoptă o dietă bazată pe alimente crude, întrucât măslinele prelucrate pot dăuna unui corp care este obișnuit cu alimente crude.
Merită să faceți eforturi pentru a procura acest tip de măsline? Decideți singuri, ținând cont de următoarea listă de beneficii pe care consumul de măsline crude le aduce sănătății voastre:
Gustul
În primul rând, adăugând măsline într-o salată, împreună cu câteva ierburi italiene, puteți face dintr-o simplă salată verde cu roșii o masă cu adevărat gustoasă. Dacă aveți invitați la masă ce nu subscriu la stilul de alimentație bazat pe mâncare crudă, nu vă temeți să îi serviți și cu măsline crude, care se vor potrivi foarte bine oricărei ocazii.
Cei mai mulți oameni preferă aromele puternice, iar o salată simplă ar putea părea destul de plictisitoare și monotonă. De asemenea, măslinele crude constituie gustări excelente datorită conținutului lor ridicat de ulei ele sunt extrem de sațioase. Sunt ideale pentru a le ronțăi în timp ce vizionați un film, înlocuind cu succes gustările tradiționale cum ar fi popcornul și chipsurile.
Grăsimi bune
Măslinele au un conținut ridicat de grăsimi. Multe persoane au reușit să treacă peste ideea că toate grăsimile sunt rele. În prezent, se știe că există grăsimi bune si grăsimi rele, iar măslinele sunt bogate în cele bune deoarece au un conținut ridicat de grăsimi mononesaturate. Acest tip de grăsimi sunt destul de stabile și oferă o protecție bună pentru organism.
Dacă avem acest tip de grăsimi în celulele noastre suntem mai protejați deoarece nu sunt la fel de deteriorabile precum grăsimile polinesaturate. Oamenii din țările mediteraneene sunt considerați mai sănătoși datorită consumului mare de ulei de măsline.
Scădere in greutate
Studiile au arătat că un consum regulat de alimente bogate în grăsimi mononesaturate poate favoriza pierderea în greutate. Acest lucru s-ar putea produce datorită efectelor sale de sațietate. S-a dovedit că doar câteva măsline pot alunga foamea și că grăsimile pe care acestea le conțin ajută la creșterea metabolismului.
Alte studii au arătat că grăsimile mononesaturate, ca cele găsite în măsline, pot reduce grăsimea acumulată în zona abdomenului, spre deosebire de dietele bogate în carbohidrați.
Sursă excelentă de vitamina E
Măslinele au un conținut bogat în vitamina E, întrucât o cană de măsline vă oferă 20% din doza zilnică recomandată. Vitamina E este un antioxidant puternic, care neutralizează radicalii liberi din organism. Testele au arătat că vitamina E poate proteja organismul împotriva bolilor cardiovasculare și ar putea stimula, de asemenea, sistemul imunitar.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x